De mulți ani ne criticăm sistemul de învățământ și ne deplângem soarta absolvenților, ba că nu au unde să lucreze pentru că școala nu a cultivat abilități, ci i-a doxat conceptual și ideatic, fără pic de pragmatism, ba că școala naște doar idioți tocilari și multe altele asemenea.
Se discută despre o modificare considerabilă a planului cadru de învățământ și de o reorganizare a curriculei de învățământ. Bineînțeles, reacțiile împotriva reformei în curs au și apărut, cei care lucrează la aceasta fiind acuzați de încercări de a ideologiza învățământul, de nerespectarea principiilor democratice. Se vorbește despre introducerea mai multor ore de educație fizică, de scoaterea orelor de latină, dar și de introducerea unor materii noi în școala generală:
- în cadrul clasei a cincea introducerea educației pentru drepturile copilului
- în cadrul clasei a șasea introducerea educației multiculturale
- în cadrul clasei a șaptea introducerea educației pentru cetățenie democratică
- în cadrul clasei a opta introducerea educației economice
În primul rând, să stabilim un lucru, înainte de a duce discuția în alte zone. Limba latină este de o inutilitate crasă, excepție făcând liceele cu profil filologic, nimeni nu face nimic la ora de latină, iar dacă face, vă garantez eu (ca un bun elev care am fost, mai mereu premiant, dar și cu performanțe extrașcolare destul de… bune) că nimeni nu reține nimic din tot ce se studiază la limba latină și, cu atât mai puțin, pune în practică ceva din ce a învățat. Să nu mai simulăm semidoctismul și deplângem soarta limbii latine, chiar nu mi-a folosit la nimic, poate chiar m-a încurcat de multe ori, asta dacă nu aveam 10 din oficiu pentru că avea grijă „profa de română” să ocupe ora de latină cu alte lucruri mai interesante și mai folositoare.
În al doilea rând, acuzele legate de ideologizarea învățământului sunt legate strict de modul în care sunt elaborate manualele, iar aici trebuie să intervină profesorii și celalte organizații a-politice să vegheze la calitatea manualelor și la obiectivitatea lor.
În al treilea rând, discutăm despre nivelul de înțelegere al elevilor, s-ar zice să aceste materii sunt mult prea complexe pentru ei. Nici gând de așa ceva, la fel, totul depinde cum cunoștințele sunt prezentate și transpuse la nivelul lor de înțelegere. Spre exemplu, egalitate, democrația și alte concepte care ar putea fi utilizate în materiile mai sus menționate pot fi operaționalizate sub forma unor jocuri, unor analogii și exemple, care pot înlesni înțelegerea lor de către elevi. Nu cred că e deloc greu să îl faci pe un elev de clasa a opta să înțeleagă ce este economia de piață și care sunt mecanismele și principiile care stau la baza funcționării ei, la fel stă situația și în cazul educației multiculturale și în cazul educației pentru drepturile copilului. Iar în discuție nu sunt doar manualele, ci și abilitatea profesorilor de a reda informația din manuale, de a o prezenta elevilor și de a facilita înțelegerea ei.
Pare că suntem de o inconsecvență rar întâlnită, pe de o parte ne dorim reforma, crezând că prin aceasta vom progresa, iar cum mulți cred, primul lucru care ar trebui schimbat este sistemul de învățământ, aflat și el, ca și întreaga societate românească, în tranziție. La prima apariție a unei încercări de schimbare în sistem, pac!, apar și rezistențele din partea membrilor sistem, care taxează această inițiativă, o demolează, dar, culmea!, nu vin cu nicio soluție, nu propun nimic în urma ruinelor ce rămân după ei.
Nu pot spune că sunt de acord în totalitate cu această inițiativă de reformare a planului cadru de învățământ (alături de reformularea și reorganizarea ariilor curriculare), dar salut această inițiativă și apreciez încercările unora de a face mai mult decât de a scrie și a asista de pe margine (ceea ce, în fine, fac și eu). Atât timp cât nu pot propune vreo altă soluție mai eficientă, merită ca orice propunere să fie dezbătută și reușată, iar, într-un final, aplicată într-o formă mai rafinată.
