Despre sistemulde învățământ românesc s-au scris multe, majoritatea critici, nu e loc de laude, dar sunt unii care mint și le place să se amăgească cu performanțele (false) ale elevilor români, care se datorează, în general, ori pregătirii în particular cu un alt profesor ori efortului individual depus de către elev pentru a atinge acea performanță.
Marea noastră problemă, a românilor, atât în școală, cât și în afara ei este teoria. Teoria ne omoară. De aici apar și problemele cele mai importante ale școlii românești. Ai terminat primul în școala primară, primul în școala generală, șef de promoție la liceu, șef de promoție la facultate, ai trei master și două doctorate, dar nu poți strânge un șurub, deși ai terminat un liceu cu profil real, o facultate de tehnică, iar masterele și doctoratele tot cu asta au legătură. Poți descrie șurubul, poți spune ce dimensiune are (până la ultimul milimetru), poți descrie materialele din compoziția sa (chiar și ultimul 0,1% de nu știu ce), la fel de multe poți spune și despre piuliță, dar după mai mult de 20 de ani de școală nu știi să strângi șurubul și nu ai idee cum se pune acea piuliță și cum se strânge, deși teoria o știi perfect, școala nu ți-a dat un șurub și nu ți-a dat dat una peste mână dacă ai fi făcut-o prost, teorie, teorie și teorie.
Și uite așa, după mai mult de 20 de ani de școală ești șomer. Nimeni nu vrea să te angajez pentru că își dau seama că nu ești decât un teoretician, preferă să angajeze unul care a terminat o facultate, este la fel stâgaci ca tine, dar este dispus să învețe, se specializează la locul de muncă, cam aceștia sunt angajații ideali pentru marile companii românești. Asta, bineînțeles, dacă nu ai cumva vreo diplomă eliberată de către un alt sistem de învățământ: italian, finlandez, suedez, englez, american, danez etc. Atunci locul de muncă îți e aproape garantat, dacă nu cumva vei fi căutat înainte să depui vreun CV pe undeva.
Sistemul de învățământ românesc scoate șomeri pe bandă rulantă, fiecare absolvent are garantat statutul de șomer cu studii, un fel de prost cu diplomă.Integrarea în piața muncii e imposibilă pentru unii, alții mai au unele șanse și ajung să lucreze ca necalificați ori, cei mai norocoși, lucrează și se specializează la locul de muncă.
Ne lăudăm cu olimpici, cu elevi care se întorc plini de medalii de aur, dar cam atât. Să vă pun o întrebare simplă, pe care nu știu dacă v-ați pus-o vreodată, cine angajează un profesor de liceu? În afară de predat nu știu să facă altceva (deși există și unii care știu, dar puțini).
Profesorii buni nu pot răzbate în sistem, sunt prinși în rigiditatea sistemului și nu au cum să se abată de la programă,un control i-ar putea penaliza, în plus sunt sub presiunea unor directori aleși pe criterii politice, iar majoritatea dintre ei au terminat facultăți private, specializări destul de dubioase, iar pregătirea lor profesională e pusă adeseori sub semnul întrebării.
Care e scopul sistemului de învățământ românesc? Să oblige elevii să tocească și să ia numai note mari, dar atunci când termină școala sunt șomeri. Frumos, nu? Creștem într-un mediu concurențial și mereu vrem note mai mari decât colegul de bancă, dar suntem dezamăgiți după ce terminăm liceul cu note maxime și vedem că prostul clasei, care se zbătea mereu să ia un 5, are cel mai bine plătit loc de muncă dintre toți colegii din clasă.
Aceasta este școala românească, iar acestea sunt rezultatele ei. Întrebare și mai dureroasă, cum se resimt efectele prostului sistem de învățământ românesc în economie? Vă las pe voi să îmi spuneți și să trageți singuri concluziile.
