2, scurte și la obiect, legate de filme: una despre succesul unui film românesc, a doua despre cum bloggerii români se dezvinovățesc de pișcotăreala biletelor la cinema.
Prima. Filmul Usturoi, despre care scriam entuziasmat acum puțin timp, s-a bucurat de un succes rar întâlnit pentru o producție cinematografică independentă românească (bineînțeles, postcomunistă). Așa cum am precizat și în celălalt articol, filmul Usturoi a rulat la începutul lunii februarie în mai mult cinematografe din orașele mari ale României, reușind în Cluj să depășească încasările The Revenant, film care a înregistrat de vânzare de ordinul milioanelor de dolari la nivel mondial. Salut acest succes și mă bucur pentru echipa de producție pentru că îmi dau seama câtă muncă stă în spatele acestui film.
De aici doresc să trec și la a doua, legată tot de filme, așa cum am mai precizat, am scris despre acest film fără să judec părtinitor, nu am ținut cont deloc de faptul că în el joacă bloggeri și că Groparu a avut curajul să se avânte la o așa producție. Acum intră în discuție bloggerii care se dau drept cinefili și laudă toate filmele nou apărute doar pentru că primesc bilete gratuit din partea cinematografelor. Chiar unii dintre acești bloggeri mai spun în postări, foarte ofuscați de altfel, că ei doar își spun părerea despre filme, vin cu argumente și nu fac altceva decât să producă informații relevante pentru internauți. Poate cel mai bun exemplu este unul recent, lansarea filmului Deadpool, care s-a bucurat de o mulțime de evaluări pozitive prin blogosferă, s-ar putea să credem că va fi mai de succes decât Titanicul dacă ne luăm după toți bloggerii care au scris. Nu, nu e deloc așa, nu am văzut filmul, dar sunt sigur că bloggerii nu au scris cele mai nepărtinitoare recenzii pentru acest film, așa cum pretind unii dintre ei cu nesimțire, pentru că se știe bine că în momentul în care ești plătit de cineva, chiar și cu un bilet de film, undeva se stipulează că trebuie să ai un anumit ton când îi prezinți sau descrii produsul, iar rareori acesta este neutru, nici gând negativ (asta dacă nu cumva-i vreo campanie de defăimare a concurenței, nu te mai miră nimic în toată nebunia actuală), iar mai mereu se cere să scrii pe un ton pozitiv. Când ți se cere să scrii pe un ton pozitiv n-ai cum să zici că ești nepărtinitor, asta dacă nu ești un ipocrit. Ca să fii nepărtinitor trebuie să fii detașat și neimplicat, ori când ți se aruncă pișcotul (știu, vă enervează când sunteți numiți așa, dar mi se pare mai mult simpatic, decât răutăcios, așa cum o luați mulți dintre voi) și ți se zice, „Aport, băiete!”, n-ai cum să pretinzi că ești un câine care nu-și ascultă stăpânul.
Până aici, atât despre filme și despre bloggeri cinefili care produc recenzii de calitate, de o obiectivitate rar întâlnită în lumea cineastă.
Să terminăm circul ăsta, totuși. Mă învârt în breaslă de ani buni și știu despre ce vorbesc, copii. Nu am fost de un succes răsunător, chiar pot spune că am murit în nefaimă (niciodată planificându-mi sau aspirând la așa ceva), astfel încât pot descrie legile care guvernează acest spațiu.
