Din anul 1989 de când a căzut comunismul ne aflăm într-o continuă tranziție. Preferăm să ne lamentăm într-o formă de fals progres și să spunem că dezvoltarea țării noastre se realizează cu anumite costuri. Costuri tot avem, dar rezultatele întârzie să apară. Și așa am ajuns să spunem că trăim într-o continuă tranziție, așa cum ziceam cândva, totul la noi este în tranziție, în frunte cu economia, societatea și educația.
A devenit deja o obișnuință în a folosi această noțiune de „tranziție” în momentul în care explicăm anumite handicapuri, ne folosim de ea pentru a ascunde lenea și corupția, aruncând gunoiul sub preș și acuzând comunismul că ne-a adus în această situație.
Ne-am debarasat de comunism de aproape 26 de ani, totul este în mâinile noastre, dar nu reușim să ne descurcăm, în fine. Faptul că tot spunem că ne dezvoltăm, că ne aflăm într-o continuă modernizare nu e o scuză pentru costurile pe care le plătim. Instabilitatea de la nivel politic nu numai că ne afectează imaginea țării la nivel internațional, dar efectele ei se resimt și în economie (în special).
Încă predomină mentalitatea de după căderea regimului ceaușist, când oamenii urlau în stradă că așteaptă intervenția americanilor. Ei bine, la atâția ani distanță încă nu ne-am schimbat și nu am reușit să diferențiem între cele două tipuri de schimbare, putem spune chiar de tranziție, dacă tot încă pomenim de ea atât de des: tranziția la nivel internațional, macro-, exterioară etc. (care s-a realizat într-o oarecare măsură după integrarea în Uniunea Europeană și prin tot felul de încercări de adoptare și raliere a legilor noastre la cele europene), iar cealaltă se realizează la nivel intern, micro-, să zicem. Această formă de tranziție nu am realizat-o, iar dacă unii tot insistă să susțină că am realizat-o, atunci am făcut-o greșit.
Schimbarea devine de interes și este promisă doar când sunt interese la mijloc, după ce interesele dispar, dispare și dorința de schimbare. În fine, toți suntem mândri că suntem români și ne luăm țara înapoi când vor unii, atunci suntem pe calea modernizării și suntem implicați. După alegeri toți uită toate și totul este ca înainte.
Recunosc, nici ceea ce fac eu nu este o soluție, îmi răcesc gura aiurea, dar nu fac nimic. Critica de dragul criticii nu e folositoare, dar măcar la nivelul pe care-l pot influența fac ceva. Restul… e la mila tranziționiștilor. Suntem într-o tranziție de la un guvern la altul, de la un președinte la altul, de la un partidul la altul, asta e România tranziției, cam asta am reușit să înțelegem din democrație.
