Ziua Izabelei

Încă o dovadă în plus că rețelele de socializare sunt populate de idioți, dacă mai era nevoie. De această dată în centrul atenției este Izabela, o puștoaică, spun legendele cibernetice. O prietenă de a ei a creat un eveniment prin care invita lumea la „Ziua Izabelei”, iar spiritul de turmă și prostia specific românești s-au arătat, au intrat în acțiune și s-au ajuns la câteva zeci de mii bune de participanți.

Izabela a ajuns în presă, a fost invitată la televizor, toată lumea, peste tot, numai despre ea vorbește.

Vedem clar cât de idioți pot fi unii. Am văzut în unele locuri că ar fi cică o glumă generalizată, un fel de trolling la nivel de grup, dar eu zic că asta e prostie, duhnește.

 

Poate sunt eu prea prost și nu am prins gluma, scuzele mele.

Lasă un răspuns