Nu este lucru mai oribil în campania electorală decât atacul la persoană. Nu contează din partea cui vine și către cine se îndreaptă, așa ceva e penibil și nu are ce căuta în planul de campanie al unui om care se consideră potrivit pentru funcția de președinte al României.
Nu e nicio noțiune ce ține de înalta cultură și nu necesită nimic pentru a înțelege că atacurile la persoană nu trebuie folosite niciodată. Nici dacă este vorba de o ceartă între prieteni, nici dacă este vorba de o dezbatere cu un alt candidat la alegerile prezidențiale.
Ne-am săturat de certuri, de promisiuni neîmplinite, de atacuri față de alte partide și față de contracandidați. Țara asta se afla într-un hău. Un hău moral, un hău economic, un hău istoric, un hău etnic și multe altele hăuri, care împreună formează un vortex, o gaură neagră, un abis mai mare decât Groapa Marianelor.
Suntem sătui de demagogie și de oameni cu gura mare, hoți mascați care odată ajunși la conducere uită d’ăia mici și-și umplu buzunarele. Fraților, furați. Știm asta, până la urmă și acceptăm, deși uneori unii sunt prinși, dar măcar faceți ceva și pentru noi, cei care v-am dus acolo, noi cei care vă dăm de mâncare și vă întreținem fotoliile calde.
Urăsc minciunile, dar mai mult îmi displac ura și cearta. Nu cred că vrea nimeni să audă atacuri la persoană și lucruri nu tocmai plăcute despre candidați venind din partea altor candidați. Pe această cale anunț oficial (nu cred că interesează pe cineva, dar o spun) că dacă mă voi hotărî și voi susține pe cineva la alegeri, primul atac la persoană adresat unui alt candidat îl va face să piardă un vot: pe al meu. Vreau o campanie electorală curată. Or fi ele alegeri prezidențial, „ciolanu-i mare”, cum se zice-n popor, dar nu admit să fim luați de proști, deși văd că unor le place.
Înțeleg că pentru voi suntem doar niște cifre, niște statistici care se rezumă la 2 opțiuni: „ne votează” sau „nu ne votează”, dar facem apel la bun simț și la respect pe care bănuim sau ar trebui să le aveți.
Atașez mai jos un exemplu de atac la persoană. Repet, nu susțin pe nimeni și uit de orice orientare politică atunci când e vorba de atac la persoană. Așa cum zis, pagina 404 a siteului de campanie al Monicăi Macovei. (click pe imagine pentru a o vedea la dimensiunea sa originală)
Omul de web din mine e încântat de această pagină de eroare 404. Pentru cei care nu știu ce înseamnă, eroare 404 înseamnă „Page not found”, adică „Pagina nu a fost găsită, acest cod de eroare este afișat atunci când pagina pe care o cauți nu este găsită, fie nu există, fie a fost ștearsă sau mutată între timp. Cum am spus, cam om care cochetează cu webul, sunt încântat de o asemenea idee, dar dacă o analizăm etic, moral, politic sau oricum, așa ceva nu e permis într-o campanie electorală. Tipic românesc, oare?
Așteptăm răspunsul lui Ponta, la fel de prost formulat și gândit, pe scurt, sub forma unui atac la persoană.
Scriam ieri despre Radu Mazăre & co., dar mă întreb din nou, oare de ce calibru sunt oamenii politici români? Să fie ei la fel de tâmpiți, diferența fiind că unii se exteriorizează și alții știu să se ascundă? Până acum, de când am drept de vot nu am găsit un om care să îmi demonstreze că această ipoteză este greșită. Aștept omul potrivit. Încă îl aștept.