Un nou fenomen a luat naștere acum ceva vreme, s-a răspândit repede, iar acum a luat o amploare pe care puțini ar fi anticipat-o. În august scriam despre un polițist care a fost sancționat de către superiorii săi, fără să dau numele lui.
Acum toată lumea a auzit de Marian Godină, s-a grupat în jurul lui un număr considerabil de oameni care-l susțin și care îl urmăresc costant. Recent a apărut un scandal care a scos la iveală fanii lui Godină, aceștia pregătindu-se să organizeze un protest pentru a-și arăta susținerea și lipindu-și tot felul de mesaje pe mașini. Toată problema a fost pornită de către o postare pe care a făcut-o M. Godină pe Facebook, în care povestea cum a fost mustrat de către un superior pentru că ar fi sancționat o persoană protejată a acestuia. Fanii acestuia au început să posteze și să distribuie mesaje de susținere, cerând demisia șefului IPJ Brașov.
Ca să îmi probez spusele și să dovedesc că vorbim de un fenomen deja, Marian Godină se pregătește să lanseze o carte, iar aceast s-ar putea să se vândă mult mai bine decât opere ale unor mari autori din istorie.
Apreciez creativitatea lui Marian Godină și mesajele pe care le transmite, poate chiar aveam nevoie de așa ceva pentru a mai sparge miturile care s-au țesut de-a lungul timpului în jurul profesiei de polițist, poate nu îi vom mai crede pe toți niște corupți, niște inculți și niște mâncători de gogoși (mit importat din cultura americană, tot mai prezent și la noi). Totuși, se impune și o altă problemă, s-ar putea ca acest Marian Godină să fie doar o excepție de la regulă și să nu fie reprezentativ pentru orice polițist român, atunci s-ar putea să promovăm doar o fantasmă și să ne imaginăm că toți cei care ocupă aceeași poziție ca el sunt așa cum arată fantasma pe care ne-a creat-o Godină.