Se pare că după o perioadă destul de lungă de confruntări între rebelii pro-ruși și trupele ucrainene s-a ajuns la un consens, de fapt, Petro Poroșenko -președintele Ucrainei- a cedat și încerarcă să le respecte, pe cât posibil, cerințele pro-rușilor din estul Ucrainei.
Toate acestea sunt consemnate într-un armistițiu, semnat la Minsk între ucraineni, pro-ruși și nelipsiții ruși. De fapt, acest armistițiu arată faptul că Ucraina cedează presiunilor Rusiei și că nu mai rezista mult timp războiului dus pentru cele două provincii, Donețk și Luhansk.
La început s-a încercat semnarea unui tratat între Ucraina și Rusia, dar societatea internațională a reacționat și a respins aceasta, întrucât Rusia nu este parte implicată în război, cel puțin nu oficial, deși se știe clar că Rusia duce în acea zonă un război hibrid.
Toată lumea este reticentă, bineînțeles că tratatul este scos la înaintare atunci când pro-rușii sunt chemați la discuții, dar este o problemă. Tratatul există, dar altfel se pune problema: el va fi respectat? Focul se va opri în zonă? Dacă da, pentru cât timp?
Marea mea temere este că acest armistițiu este doar de formă, mai devreme sau mai târziu tot vor reîncepe problemele în zonă. Odată ce au văzut că Ucraina este dispusă să cedeze, în fine vor încerca noi mișcări și acțiuni pentru a obține mai mult. Și mai mult. Și mai mult. Până când o vor cuceri pe toată. Dacă ieri scriam despre un război hibrid, acum vedem rezultatele acestuia, Ucraina se mutilează teritorial și legislativ în urma acțiunilor duse de către ruși pe mai multe planuri.
Nu uit ușor unele lucruri. Nu trebuie să uităm că 300 de civili nevinovați, neimplicați în conflict au murit. Cine i-a omorât? Totul s-a uitat, s-a șters totul cu buretele și nimeni nu mai zice nimic. Cineva trebuie să răspundă, cineva trebuie să dea socoteală familiilor decedaților.
Nu cred în această pace, nu cred în acest armistițiu.
Vedem cum vor evolua lucrurile, dar nu sunt prea optimist. Sper să mă înșel.
