Observ că o nouă categorie de onlineri își face loc și pe Internetul românesc, ea e prezentă pe piețele online din țările vestice de dinainte de anii 2000, iar în prezent trollii s-au grupat în comunități și, cu ghilimelele de rigoare, dau atacuri organizate.
Recent am asistat la unul dintre primele astfel de atacuri și în online-ul românesc, pus la cale de „Mielul Sfânt” și de Autobază. A fost un episod haios, dar și un duș rece la adresa presei românești. O jurnalistă s-a încumentat să scrie un articol pe baza informațiilor primite de la un necunoscut de pe Facebook (troll, bineînțeles).
Pe rețelele de socializare apar tot mai multe persoane care iau în râs diverse personalități sau evenimente, totul cu un umor fin și cu umorul de rigoare. Doamna semi-analfabetă Grapini este cea mai bună dovadă a creșterii numărului de trolli pe metru pătrat din România (să sune cât mai comunist). Aceasta are un talent fantastic de a aduna în jurul ei persoane care să o ia în râs.
Pentru un onliner activ prezența trollilor nu poate fi decât un semn de bucurie și de mare veselie. Cu glumele potrivite trolii îți pot face ziua mai bună și te pot face să vezi totul și dintr-un alt unghi, unul mai haios, adesea mai realist decât multe alte unghiuri din care privesc persoanele sau presa, mult mai triste, mai sângeroase sau… mai spectaculoase.
Welcome, trolls!
(Știm bine că mulți sunt ostili și ar vrea să vă facă să tăceți, dar eu vă susțin și vă mulțumesc pentru ceea ce faceți, realitatea românească e mult prea tristă, am ajuns o nație de frustrați și de necăjiți. Am uitat și să râdem. 🙂 )