Terorismul și insurgența sunt fără niciun fel de dubiu subiectele discutate cel mai des în urma atentatului din Paris în întreaga presă europeană, de atunci ne aflăm într-o stare psihotică, am demonizat subiectul terorismului și am ajuns pe aproape de monomanie.
Nu mai vedem altceva și suntem gata să prigonim orice musulman care ne iese în cale, altceva nu mai vedem, alte probleme nu mai avem, pământul poate să nu se mai învârtă, noi nu am avea nimic de obiectat, nici măcar nu ne-am dat seama.
Pe acest fond de panică, de ură, de pogromism îndreptat împotriva lumii musulmane uităm de multe, atenția ne este distrasă și avem toate șansele să scăpăm din vedere probleme pregnante din lumea politică, vor fi trecute pe sub preș legi ce ar fi imposibil de aprobat în alte momente. În acest moment sunt ridiculizate aspecte precum securitatea națională, securitatea individuală, securitatea informatică, lupta împotriva terorismului, iar sfera politică promite soluții oferite de multe ori de-a lungul timpului, dar respinse de fiecare dată: legi de supraveghere în masă a populației, legi prin care sunt încălcate serios dreptul la viață privată și libertatea individuală. Să nu trecem mai departe de ceea ce s-a întâmplat luna trecută în România noastră dragă, când ai noștri politicieni au trecut tot într-un moment cheie o lege pe sub preș: legea Big Brother. Un moment în care nimănui nu îi păsa de ceea ce se întâmplă în lumea politică, toți erau cu gândul la sărbători și la cei dragi. Ne aflăm într-un moment total opus, dar care reclamă soluții extreme, zic ei. Atenția noastră este distrasă de bombe, de nebuni care se aruncă în aer și care îi omoară pe alții în numele Dumnezeului lor.
Să nu uităm de cine stă în spatele acestor atacuri. De ce să nu credem că totul stă în mâna cuiva și totul este bine planificat. Să nu uităm că insurgența este boala mileniului trei, deja a făcut o mulțime de victime, iar prin ea mulțimilor li se pot induce stări emoționale, iar pe acest fond emoțional totul poate fi controlat după bunul plac al sferei politice. Până la urmă, terorismul este o formă de haos controlat, o armă politică prin care încrederea în instituții este subminată, iar o nouă ordine este reclamată, o restructurare este imperioasă. Să nu trecem mai departe de situația din Franța, încrederea în departamentele serviciilor secrete franceze care luptă împotriva terorismului au fost decredibilizate în urma acestor atacuri, trupele speciale care au intervenit în prinderea teroriștilor care au participat la atacul asupra redacției Charlie Hebdo au picat drept incompetente în urma câtorva acțiuni ratate. Soluția de moment, extrem de necesară, este securizarea. „Securizarea a ce?”, am întreba noi. Ei ne răspund prin legi prin care ne sunt încălcate multe libertăți. Nimeni nu are nimic de comentat, toți îi plâng pe cei de la Charlie Hebdo și latră împotriva terorismului. Politicienii zâmbesc parșiv în spatele lor și își continuă munca.
Nu este vorba de teoria conspirației, doar că fenomenele teroriste au avut întotdeauna o dinamică ciudată, iar nici de această dată nimic nu se abate de la regulile deja stabilite. Cu terorism am început mileniul al treilea, iar de atunci tot continuă în diverse forme.
