Biblioteca Națională a venit cu o veste care i-a contrariat pe mulți: consultarea tezelor de doctorat aflate în cadrul depozitului legal nu mai pot fi consultate de către public. Bucuria plagiatorilor, de acum își pot ascunde capodoperele sub această…
Etichetă: doctorat
Criza doctoratelor a intrat în atenția publicului și continuă să rămână, dar până acum puterea legislativă nu a reușit să ofere un răspuns satisfăcător și o soluție eficientă. Să nu uităm că legea prin care se propuneau măsuri drastice pentru…
Se pare că nu suntem singurii caraghioși din Europa, vecinii noștri moldoveni se confruntă cu aceleași probleme pe care le avem și noi, aproximativ la fel, să zicem. E vorba tot de primul ministru, la fel de penibil și mediocru,…
Mizeriile de pe scena politică românească nu contenesc, nici nu ne-am aștepta la așa ceva. După o campanie în care Victor Ponta și staff-ul său s-au folosit de argumente care mai de care mai murdare pentru a îi înlătura pe…
Boom! Domnul Mickey a luat o mare decizie, renunță la doctoratul mult discutat de ceva timp prin România, zice el că a fost o decizie pe care trebuie să o ia mai demult. Bine ai făcut, Dottore, dar e prea…