Dacă ar fi să căutăm o definiție a echipei, cea mai adecvată cred că ar veni din aria sociologiei, echipa fiind definită ca o agregare de persoane care își coordonează forțele pentru îndeplinirea unor obiective.
Astăzi voi încerca să îmi exprim părerea asupra modului în care înțeleg românii munca în echipă. Am mai scris și despre spiritul antreprenorial al românilor, despre secta idioților, despre relația românilor cu noul și despre evoluția afacerilor de familie în România, acum a venit rândul muncii în echipă.
Românul e individualist de la mama natură, o spun eu și au spus-o și alții înaintea mea, dar la noi și individualismul este negativizat. Dacă aceasta este valoarea care stă la baza dezvoltării societății americane, individualismul românilor este dublat de egoism și de egocentrism, de plinătatea de sine care impune și plafonarea, altfel zis sentimentul „I’m the best, fuck all the rest”. Ca român nu trebuie citești prea multe despre un anumit subiect pentru a-ți exprima părerea despre el, nu uita, te-ai născut atotștiutor și poți să vorbești despre orice, nu ai nevoie de pregătire în domeniu.
La fel se întâmplă și cu munca în echipă la români, reușesesc să răstoarne orice ordine și să pericliteze și cea mai perfectă armonie.
Ce înțelege românul prin munca în echipă?
Un mod prin care se poate eschiva de responsabilități. E bucuros pentru că are pe cine să arunce vina în caz că face vreo greșeală. Nici vorbă de vreun gând de optimizare a muncii, de eficientizare a acesteia, de un braț și un creier în plus, de o șansă în plus pentru realizarea obiectivelor. Nuuu. E bine să știi că ai cum să scapi de vină și ai pe cine să o dai.
Doresc să fac o precizare: unii s-ar putea să mă consideri xenocentrism și ar putea spune că am ceva cu românii. Nici gând de așa ceva,nici străinii nu sunt mult mai buni decât noi, nu simpatizez alte nații, de aceea nici nu dau prea des exemple pozitive. Ceea ce doresc este doar să surprind stângăciile românilor și să le redau în aceste scurte articole. M-am săturat să le văd la tot pasul și să văd cum alții le percep drept fapte normale, fără nicio încercare de a le corijare. Nu vreau eu să par vreun erou, dar prin aceste articole mă mai debarasez de tensiune și îmi spun oful.
