Reacția ungurilor la „taxarea Internetului”

Povestea e simplă. Niște parlamentari unguri s-au trezit să impună „o taxă pe Internet”, mai exact fiecare GB transferat prin Internet va urma să fie taxat cu suma de 40 de eurocenți.

Deși s-au făcut foarte multe specificări în ceea ce privește aplicabilitatea taxei, lumea nu a tăcut și a reacționat, a ieșit în stradă. Au încercat să fie îmbunați prin specificarea că taxa va fi aplicată companiilor furnizoare de Internet și nu va fi aplicată fiecărui utilizator în parte, dar e logic că taxa se va resimți tot în factura utilizatorului final.

 

Ungurii au ieșit în stradă, nu au așteptat să se impună nicio lege și au dat-o naibii de diplomație, au acționat și au ieșit în stradă, făcându-și cunoscută părerea despre această lege.

 

Poate așa ceva ne lipsește nouă, suntem nepăsători, am ajuns niște resemnați pe care nu îi mai supără și miră nimic, acceptă orice, oricât de rău ar fi, nu contează – „Așa a fost să fie”, „Noi suntem mici, n-avem ce spune”. Și uite așa dragii noștri politicieni fac doar ce vor ei și să adopte ce legi vor, nu mai există societate civilă, nu că ar fi existat ea vreodată în România în forme mult prea elaborate, am fost mai mulți forțați de context să ieșim pe străzi și să protestăm.

Avem ceva de învățat, din nou, de la vecinii noștri. Suntem atât de aroganți încât nu învățăm nimic și rămânem în prostia noastră.

Nimic nou sub soare!

Lasă un răspuns