Capitalul de încredere scăzut al instituțiilor statului și al reprezentanților acestora este într-o continuă scădere, după revoluție au existat și perioade în care politicienii și clasa conducătoare s-au bucurat de un capital de încredere ridicat, dar odată cu trecerea timpului și manifestarea diverselor crize și cu eșuarea vădită a acestora în soluționarea și gestionarea acestor crize efectele neîncredereii cetățenilor s-au amplificat.
Tema neîncrederii a fost abordată și de către prim-ministrul Dacian Cioloș, ridicând această problemă într-unul dintre discursurile sale de la sfârșitul anului trecut. De asemeni, problemei neîncrederii cu care se confruntă societatea românească i-a fost dedicat un întreg număr al Revistei Sinteza, în acesta fiind prezentate și rezultatele unei cercetări sociologice pe această temă, realizată de către IRES, institut aflat până de curând sub conducerea actualului vice-prim-ministru al României, Vasile Sebastian Dâncu.
Am discutat recent despre imigranți, emigranți și problemele profesionale și economice produse de către aceștia. Acum aducem din nou o discuție legată de „sistem”, ce răspuns are sistemul la neîncrederea cetățenilor în el? Poate încercările celor de la DNA și de la ANAF au avut efecte de redresare asupra încrederii cetățenilor, dar acestea nu ajung, e nevoie de mult mai mult pentru a putea vorbi de o societate în care cetățenii au încredere în organele de conducere.
Practic ne aflăm într-o societate în care ne uităm suspect la toți cei din jurul nostru și ne așteptăm ca în orice moment, de nu se știe unde, să vină cineva să încerce să ne mintă sau, mai rău, să ne dea una-n cap și să ne jefuiască. În acest context nici nu mai putem pomeni de constructivitate, colaborare sau de ceva care implică persoane din jurul nostru, individualismul este valoarea de bază a tuturor din această societate, dar nu individualismul pe care s-a construit vestul, ci un individualism patologic combinat cu o formă aparte de paranoia socială.
Repercusiunile tuturor acestora se resimt în societatea românească, de aici putem deduce un întreg model explicativ al evoluției României post-comuniste, minciuna (cu toate formele ei: de la simple amăgiri și până la publicitatea falsă, manipulare și populismul) jucând rolul cel mai mare în întregul du-te-vino suferit de România secolului XXI.
