Asistăm la etena luptă dintre politicienii românii, doi poli tot mai obosiți și lipsiți de orice fel de idei, dar cu chef de ceartă întotdeauna. Așa s-a ajuns la discutarea adoptării unui cod fiscal și, implicit, de luarea unor noi măsuri asupra economiei. Stânga și dreapta au luat foc și a început disputa, unii vor un fel de măsuri, alții zic că e prea mult și trebuie să fim răbdători, nu putem sări în cap doar pentru că avem o creștere economică de 1-2%, care, apropo, poate fi rezultată din niște calcule făcute în mod greșit, s-a mai întâmplat – asta nu înseamnă că mă poziționez undeva pe această axă a dezbaterii, fiecare parte vine și cu bune și cu rele, ar trebui făcută o sinteză și negociată o versiune cât mai avantajoasă, dar nu avem nici dreptul să visăm la așa ceva la cât de scandalagii sunt politicienii noști.
Într-o Europă încă bântuită de criza economică, politicienii români visează la prosperitate economică și vor să reflecte asta și în niște măsuri fiscale, dar și în creșteri salariale. Măsuri hazardate. Ar trebui să fim mai raționali și să gândim pe termen lung, să facem niște proiecții: vom avea de unde să acoperim toate aceste cheltuieli sau vom fi nevoiți să trăim și mai mult pe datorie, deja o facem, dar, sincer, chiar nu e nevoie de mai mult.
Prosperitatea economică din România pe care unii vor să o arate o interpretez drept o măsură de populism, o încercare de câștigarea a încrederii prostimii, până la urmă anul următor sunt alegeri, politicienii sunt vizionari și tatonează terenul, la asta se descurcă și văd efectele pe termen lung, dar în rest sunt ancorați în imediat.
Prosperitatea economică de care ar trebui să ne bucurăm nu poate fi decât o traducrere clară a populismului unora.
