Ne aflăm într-o țară în care să fii normal este foarte anormal, e ceva neobișnuit, ieșit din comun. Să fii om cu scaun la cap e ca și cum ai spune „Uite-l și pe nebunul ăla, nimeni nu face ceea ce face el, e singurul care gândește într-un alt fel, dar e al naibii de prost, săracul.”, iar dacă ar fi să analizăm puțin „scaunele” pe care le au unii și alții… rezultatele sunt cam dezamăgitoare, în sensul că ne lipsesc liderii de opinie, ne lipsesc oamenii cu adevărat inteligenți care să emită judecăți pe care te poți baza și pe care îți poți fundamenta părerea. Oricum, poți crede ce vrei, dar ne gândim, totuși, că nu suntem în stare să avem astfel de oameni în societate, iar acesta ar trebui să fie un semnal, să fie un semn de întrebare care să ne oblige să reflectăm puțin la această problemă. Să nu existe nimeni cu un scaun de lemn, bine lucrat, arătos și rezistent la cap? Păi… să vedeți că nu prea avem. Sunt câțiva oameni de valoare, dar ne-au demonstrat cât de josnici pot fi implicându-se în mocirla politică și înjurând în stânga și în dreapta oameni care le-au fost prieteni sau apropiați cândva. 🙂 Să vedeți că atunci nici scaunul vostru nu e atât de bun pe cât îl credeți, ar fi, dar insistați să ne dovediți că nu este așa. Vă mulțumim că nu ne lăsați în prostie, în ceață și ne arătați cine sunteți, măcar nu vă ascundeți, aceasta este de apreciat și aici poate scaunul vostru ar putea primi un plus, mititel și acela.
Până la urmă, putem face o diferențiere între oamenii cu scaun la cap în funcție de scaunul pe care îl au? Sună amuzant, dar eu deja am câteva idei, dar vă las pe voi să vă gândiți și vă spun că totul se leagă de materialul din care sunt construite scaunele și de scopul acestora, de modul în care vor fi utilizate. Spre exemplu, scaune din lemn, scaune din plastic, scaune din fier, scaune din plastic cu structură din fier și așa mai departe, depinde mult de imaginația voastră și de cât de bine cunoașteți scaunele, să spunem așa.
Sî luăm drept exemplu un domeniu, preferabil să fie diferit de politica românească (ne-am cam plictisit de acest subiect, dar totuși trebuie să discutăm și despre el), dar și de intelectualitatea românească (aflată și aceasta într-o gravă recesiune), dar să alegem muzica. În muzică există oameni și oameni, unii preferă să facă muzică din pasiune, alții vor să facă doar bani și fac doar ceea ce se caută, am putea spune că sunt pragmatici oamenii, dar scaunul pe care aceștia îl au la cap are o problemă, iar muzica pe care o fac ei ar putea fi catalogată drept de proastă calitatea (deși cam așa și este), fără a fi izvorâtă din talent sau, măcar, din pasiune.
Cam atât despre oamenii cu scaun la cap. Sper că am reușit să vă țin atenți și să vă arăt ceea ce înțeleg eu din această expresie. Aș putea fi acuzat că m-am folosti de explicații folosindu-mă de sensul propriu al cuvintelor, dar nu cred că este ceva greșit, tocmai mi se pare că am reușit să fac o corelație frumoasă. 😀
