Asistăm nu numai la un teatru ieftin, așa cum afirmam acum ceva timp, ci asistăm la defilarea publică a unor nonvalori, a unor oameni lipsiți de valore și lipsiți de valori, a unor oameni care nu au ajuns acolo prin mijloace neortodoxe, care nu se dau niciodată înapoi de la încălcarea legii.
Oameni politici, vedete, vorba vine „personalități”. Oameni de carton. Oare nu mai pot deschide televizorul fără să dau de Blondina Fatală și de promisiunile ei de a deconspira procedeul prin care serviciile secrete românești l-au întronat pe Klaus Iohannis președinte, fără să văd că nu știu ce mari (zice-se) vedete au fost audiate în nu știu ce dosar penal și asupra lor planează suspiciuni de proxenetism și de prostituție? Nu v-ați săturat de atât de atât circ? Oare nu v-ați plictisit lătrând zi și noapte despre aceleași 2-3 subiecte?
Un monoman este mult mai ușor de ascultat și de suportat decât voi. Nu ne-am lăudat niciodată după revoluție cu o presă de cea mai bună calitate, dar am mai avut și subiecte de calitate promițătoare, dezbateri pe teme decente, dar acum parcă totul a luat-o razna.
Vina a cui să fie, oare? A jurnaliștilor, a presei, a patronilor de trusturi media? Nu, nici pe departe. Presa de slabă calitate este generată de către un public prost. Oferta proastă este reclamată de către o cerere proastă. Dacă nu ar fi consumatori de astfel de subiecte, nu ar mai exista nici ofertă, ea s-ar converti, s-ar îndrepta către subiecte care să satisfacă așteptările pe care publicul consumator le are, până la urmă totul se adaptează la nivelul acestora de înțelegere. Eu nu pot înțelege cum un jurnal de știri de 2 ore poate prezenta repetat aceleași 10-12 știri, cu mici adăugiri, cu mici „corespondențe de la fața locului”, care nu sunt decât niște parafrăzări ale știrilor prezentate în platou. Poate dacă este vorba de un accident rutier, în plus este întrebarea retorică a reporterului: „Vă simțiți bine?”, totul în timp ce victima este ori încarcerată ori își dă ultima suflare.
Vorbim adeseori despre „Știrile de la 17”. Au devenit reprezentative pentru canalul pe care sunt prezentate, un fel de blazon al acelui post de televiziune. Deseori vorbim în glumă despre ele, dar este o problemă atunci când există un public care consumă materiale de 30-45 de minute în care sunt prezentate doar știri macabre, de-a dreptul șocante, un jurnal al infractorilor și violatorilor, uneori poți jura că te aștepți să apară de undeva Cristian Sabbagh și să mulțumească pentru atenția acordată.
Repet, asemănarea dintre ceea ce se întâmplă în România de câteva săptămâni și un teatru ieftin sau un film cu proști este mult prea fericită. Vedem în oglindă o mass-media care nu reflectă decât un public retard, lipsit de o educație elementară, ghidați de instinctualitate și de emoționalitate, dispuși să savureze plângând ultima telenovelă apărută pe PROTV și să comenteze huiduind ultimele știri despre președintele României care a avut tupeul nesimțit de a spune că vrea să îi facă pe români să citească măcar o carte, dar să îi și pună să se mai spele din când în când, dacă nu în fiecare sâmbâtă, măcar la prima ploaie din fiecare lună.
De mult timp tot spun că țara ne vrea proști. Clasa politică își dorește mase de manipulare, lipsite de gândire critică, de rațiune, vor proști, domnule. Nu știu ce să mai zic acum, timpul îmi va valida sau invalida spusele, dar ne aflăm într-un moment istoric: țara-și are proștii mult doriți.
