Mostră de populism dusă la extrem

Mirarea privind noul primar al Bucureștiului a trecut demult, de acum apele s-au limpezit, iar noul primat începe să își ia funcție în primirea.

Crezându-se un zmeu și pierzându-se cu Firea, noul primar general al capitalei deja a început să dea mostre de populism, poate-poate-și va fideliza electoratul, prost educat (conform unei cercetări, 49% dintre aceștia au peste 50 de ani, iar 66% au cel mult liceul absolvit) și așa, aceasta fiind prima condiție pentru următoarele acțiuni. Și cum românii se bucură de tot ce-i gratis, să le dăm ceva gratis. Îs leneși, nu folosesc biciclete, hai să le dăm transport. Le dăm reduceri? Nu, nu… mai bine le dăm totul gratis, și așa avem un buget pe care nu știm pe ce să-l cheltuim, până acum s-au peticit gropi la prețuri astronomice, trebuie să venim cu idei noi și să cheltuim banii altfe, așa că dăm transport moca pentru toată lumea.

Asta e prima promisiune a doamnei Firea, proaspăt aleasă primar al Bucureștiului.

RATB-ul riscă să devină un mare consumator de bani publici doar pentru că un primar nebun are chef să arunce cu bani în stânga și în dreapta, doar pentru a le demonstra tuturor că are putere.

 

Bine ai venit, Firea! De abia așteptă să mai vedem și alte decizii la fel de proaste din partea ta. Ședere plăcută!

Lasă un răspuns