Presa noastră s-a obișnuit să demonizeze orice subiect le iese în cale, dacă nu scriu despre vreun viol, dacă nu au vreun alt subiect de pe urma căruia să scrie zeci de știri, până îl epuizează sau nu mai e nimeni interesat de el, se apucă de scris despre alte scandaluri din țară. Printre acestea se numără și construirea unei moschei în București.
Discuția nu prea îmi e pe plac, urăsc părerile șovine și extremiste care se tot propagă prin societatea românească, nu vrem teroriști, nu vrem să ne simțim în pericol printre ei, nu trebuie să aibă dreptul să își construiască o moschee în „leagănul creștinătății”, România. (Nu știu cum se face, dar și ieri am scris despre ceva legat de biserică, nu au nicio legătură aceste subiecte, nu vreau să fiu considerat vreun luptător anticreștin, ci doar un observator neparticipativ, care preferă să privească totul de pe margine și să își spună părerea).
Mă deranjează când observ atât de multă ură și răutate, mai ales din partea unora care își ghidează comportamentul după niște scrieri (pe care ei le consideră) sfinte, peste tot numai îndemnuri la bine, la iubirea și bunătate îndreptată către aproape, dar nicăieri nu e vreo precizare despre religia acestuia. Aproapele ți-e aproape doar dacă e de aceeași religie cu tine, dacă aparține unei alte religii este declasat și tratat drept animal. Aici apar în scenă și nebunii care apelează la tot felul de gesturi nesimțite pentru a îi jigni pe musulmani și pentru a-i convinge că locul lor nu e în țara noastră și că nu au niciun drept să își construiasă o moschee aici.
Mi-e rușine că sunt român și toți acești babuini sunt asociați cu mine, nu am de ales. Toleranța e departe de unii dintre noi, e greu să înveți ceea ce înseamnă acceptare, dialog intercultural și multiculturalitate. Mai avem multe de înțeles înainte de a sări la gâtul altora că vin să ne profaneze pământul sfânt. Încă o dovadă, dacă mai era nevoie, a ipocriziei românești și a omniprezenței a drept-credincioșilor ortodocși în țara noastră.
