Monica Macovei și legile Big Brother

Nimic nu urăsc mai mult decât minciuna și inconsecvența, nu pot suporta mitomanii și nici persoanele care își schimbă părerile la cele mai mici adieri de vânt. Politica nu scapă de acești oameni, discursul politic fiind un exponent al acestora două, dar sub forma demagogiei și populismului.

M-am obișnuit cu astfel de oameni politici, m-am plictisit să mă plâng de clasa politică, am obosit să îmi plâng de milă și să spun că nu îmi place România în care am crescut, vreau o altfel de Românie, condusă de altfel de oameni.

În ultima campanie electorală pentru alegerile prezidențiale mi s-a părut că văd câțiva oameni politici diferiți de restul clasei politice, unul din ei chiar a câștigat alegerile, dar deja a dat-o cu oiștea-n gard de fiecare dată când a avut ocazia. Cealaltă, o independentă (zice ea), madam Monica Mandela Macovei s-a trezit astăzi și a avut o ieșire publică, de data aceasta despre legile Big Brother. S-a gândit ea că are prea mulți fani și că prea multă lume o susține, așa că trebuie să îi mai disperseze și să îi mai dezamăgească puțin.

Justițiara Mandela Macovei cere revizuire legilor Big Brother și adoptarea cât mai rapidă a lor, chiar prin ordonanțe de urgență, că doar ni s-a cam urât cu libertatea și trebuie să dăm bine în fața partidelor de la putere, ele susțin aceste legi, așa că trebuie să le ajungă și Mandela Macovei la suflet și să spună ceea ce spun ei. Vrem lege Big Brother cât mai repede, o vrem prin ordonanță de guvern, că așa zice majoritatea.

Bineînțeles, replicile au venit și din partea doamnei Monica Mandela Macovei, nu prin ordonanță de guvern, că nu se poate, dar trebuie neapărat să fie constituționale legile. Ea de asta a intervenit. Scuze, prostie, demagogie.

Lasă un răspuns