De abia s-au calmat puțin apele, dar până acum vreo câteva zile s-a discutat pe un ton foarte aprins despre mărirea alocațiilor copiilor. Moise Guran, un nume important al presei românești, a reacționat vehement împotriva acestei măsuri, spunând că mărirea acestor alocații nu vor avea niciun impact social, ci doar vor întreține mărirea consumului de alcool.
De aici mai departe totul a descurs în virtutea efectului de domino: păreri împărțite, unii susținându-l pe Moise Guran, la modul fanatic, alții respingând spusele acestuia și susținând măsura de mărirea a alocațiilor.
Bineînțeles, specific scenei românești, nu întotdeauna discuțiile au avut loc în termeni decenți și pe un ton moderat, s-a ajuns la acuze, la ceartă, la multe altele pe care le cunoaștem cu toții: știm bine că la noi scandalul încă este la mare căutare, de aceea proștilor li se oferă ceea ce cer.
În fine, în spatele acestei discuții stă o măsură socială: vor fi mărite sau nu vor fi mărite alocațiile? Sunt familii care chiar depind de acest venit, putem spune că toți părinții din aceste familii sunt consumatori de alcool? Nu ne îndreptățește nimic să spunem aceasta, iar dacă ar fi să urmărim cifrele care măsoară consumul de alcool la nivelul întregului mapamond, nu trebuie să ne fie mare mirarea când ne vedem în top 10, indiferent de cine sunt făcute statisticile. Asta nu înseamnă că doar acele familii sunt consumatoare de alcool, ci aceasta este o problemă generală.
Totuși, ce soluție s-ar putea găsi acestei probleme? Din punctul meu de vedere, cea mai bună metodă prin care s-ar putea distribui acești bani în mod adecvat ar fi modificarea sistemului de acordare al alocațiilor, acestea să fie proporționale cu salariile părinților. Am putea spune că le dăm celor care deja au, dar de ce în acest fel nu i-am motiva pe cei care nu au să se pună în mișcare și să își caute de muncă?
