Se tot discută de când lumea că oamenii trebuie să se organizeze, să își desemneze un lider, puterea fiind o constantă de-a lungul istoriei. Unele derapaje apărute au fost veritabile semne că nu întotdeauna declarațiile pe care liderii le fac concordă cu acțiunile lor viitoare.
Nu trebuie să ne uităm decât la politica ultimilor ani din România pentru a înțelege asta, nu trebuie să studiem atent istoria.
În prag de alegeri locale aruncând o privire pe schimbările pe care și le propun candidații și la așteptările pe care le creează, ne dăm seama ușor că politica a întrecut de mult orice limite, nu mai există bun-simț și nici simțul ridicolului.
Politicianul a ajuns să fie descris drept un animal ce provine dintr-o altă specie, în venele căruia curg din belșug minciunile. Falsul e scopul și sensul vieții sale, zâmbetul e mereu la locul lui, iar replicile-s întotdeauna pregătite, nu există problemă fără soluție.
Printre acestea se zărește o mare provocare, mai devreme sau mai târziu va fi atins pragul saturației, oamenii se vor trezi și atunci o criză se va ivi. Până în acest moment există doar semne timide, iar primul și cel mai important mod în care cetățenii sancționează politica este votul, mai degrabă lipsa acestuia, abstenționismul. Soluția e să nu te duci la vot. Oricâte încercări de a stârni interesul cetățenilor pentru a vota vor apărea, neparticiparea la urne rămâne marea provocare a politicii, problemă care persistă din anii de după revoluție. Deși putem aduce argumente care ar putea conduce la banalizarea acestui fapt (nu suntem singurii din lumea care se confruntă cu problema asta, ea apare la fiecare alegeri etc.), aceasta este dovadă clară de lipsă de educație politică și de civism, s-ar zice că mai avem multe de învățat.
