O nouă isterie a pornit pe Internet după ce de revelion cei de la Uber au practicat prețuri de 7 ori mai mari decât cele practicate în rest. Mulți dintre cei care au circulat cu Uber în noaptea dintre ani au postat mesaje de revoltă pe Internet.
După ce lansarea acestei aplicații a stârnit protestele și nemulțumirile taximetriștilor, acum Uber se confruntă din nou cu mentalitatea primitivă a românilor.
Explicațiile au început să vină din toate părțile, ziare și reviste online și bloggeri au abordat acest subiect și au încercat să explice mecanismele de bază care stau la baza funcționării economiei de piață. Unii au protestat pentru că nu înțeleg cum prețul se reglează pe piață în funcție de cerere și ofertă sau, deși știu această lege bazală a economiei, o ignoră în mod intenționat, aceasta aplicându-se doar când e în favoarea lor, în niciun caz atunci când ei trebuie să scoată vreun ban în plus.
În primul rând, cei care utilizează Uber se presupune că dispun de bani mai mulți decât cei care circulă cu clasicele taxiuri, se știe bine că Uber este mai scump (în ciuda promovării făcute prin campaniile agresive prin intermediul vedetelor și influencerilor care afirmau că acest serviciu este mai ieftin decât cele de taximetrie, aici intră în primul rând prețul per kilometru mai mare, apoi taxarea timpului petrecut în cursă, ceea ce conduce la un preț considerabil mai mare). Totuși, nu la fel de mare ca al unor servicii de calitate superioară, precum Black Cab.
În al doilea rând, cei care și-au protestează acum pentru că au plătit sute de lei pentru o cursă care într-o zi obișnuită ar fi costat cel mult câteva zeci de lei ar trebui să recunoască că și-au dat acceptul pentru acea cursă și au fost de acord cu acel factor de multiplicare. În regulamentul aplicației e stipulat foarte clar că prețul curselor se reglează prin acel factor de multiplicare, care este un rezultat al unui calcul dintre mașinile disponibile și numărul celor care sunt interesați de o cursă.
În al treilea rând, ar trebui să ne gândim puțin și la șoferii care au lucrat tocmai în noaptea de revelion, câți dintre noi am fi fost dispuși să ne petrecem revelionul în acest odios?
Printre altele, am putea spune și că domnia se plătește, cum ar zice românul. Ai bani să îți faci revelionul în oraș, dai niște bani pe haine, cheltui pe consumația pe care o faci acolo, asta înseamnă că îți permiți un anumit nivel de consum. Acesta ar trebui să se reflecte și în prețul pe care îl plătești pentru a te deplasa. Altfel nu ai decât să iei un mijloc de transport în comun sau să îți scoți mașina din parcare și să conduci tu, dar asta înseamnă că trebuie să te abții de la consumul de alcool, ceea ce e un sacrilegiu…
Țin neapărat să menționez că nu am nicio legătură cu Uber, nu sunt plătit de ei, nu vă ofer cupoane de reducere, nu obțin vreun comision din partea lor sau altceva asemeni, țin doar să remarc mentalitatea înapoiată a unora dintre dragii noștri compatrioți.
Situația aceasta rămâne destul de interesată, unii dintre nemulțumiți afirmând că au raportat această situație autorităților și speră ca de la Uber să fie sancționați pentru că i-au „furat” în noaptea de revelion.
Pe final, ca fapt divers, nu doar românii au fost indignați de ceea ce au făcut cei de la Uber, ci situații asemănătoare au apărut și în America, de la Buzzfeed citire.