Ponta a luat o pauză după ce a fost învins de bunul simț. Și-a dat seama că ai lui nu-l mai vor și că alții au reușit să-l bată, nu e un semizeu, așa cum dădea impresia în ultimele zile de dinainte de turul al doilea al alegerilor.
Domnul care s-a folosit de dictonul „Mândri că sunt români” a plecat în vacanță în… Dubai. Da, e mândru că e român, dar el nu dă doi bani pe stațiunile și zonele turistice din România.
Trolii de pe Internet nu au ratat această ocazie și l-au luat pe Mândrul Român peste picior. Citez:
Știți bancul cu Dubai?
Duba-i la poartă, domnule Ponta.
Nu ajunge, oare, că a pierdut poziția de președinte al României, acum își ia concediu. Nu, nu ajunge. Acum pleacă în Dubai, tocmai el, mândru că-i român.
Presa a demonizat subiectul și l-a extramediatizat. De asemeni, s-a mai pus accent pe ceva, omul care îl însoțea. Nu vă spun nimic, vă las pe voi să descoperiți mai multe și să vă minunați.
Cam aceasta este atitudinea unui demnitar care are o funcție importantă în sistemul politic românesc, după ce o dă în bară, își ia concediu și pleacă-n țările calde. Nu știu ce consilieri are acest domn, nu știu cât preț pune pe părerea lor, dar cam în acest fel trebuie să procedezi dacă vrei să îți dai foc valizei și vrei să îți alegi și ultimii simpatizați. Ar fi putut să profite de aceste zile pentru a-și mai face puțină publicitate, dar totul să se întâmple în România, totul să fie mediatizat, dar mă opresc aici pentru că îi dau idei și nu doresc așa ceva, îl las să își continue post-campania la fel de stângaci, poate va dispărea de pe scena politică românească, nu aș regreta, sincer v-o spun.
Asta e cea mai mare formă de ipocrizie, să declari timp de vreo 2 luni că ești mândru că ești român, iar acum să pleci în Abu Dhabi. Asta dacă nu ești… Mickey 😛