Internetul a cunoscut o amploare foarte mare dacă privim la numărul de utilizatori de după anul 2000. Nu și-a atins, nici pe departe, capacitatea maximă de utilizatori, încă sunt oameni care nu au acces la Internet sau au acces limitat la dispozitive conectate la Internet.
Întrebarea pe care mi-o pun și v-o pun astăzi este: Internetul este bun sau rău? În ce măsură Internetul ne ajută? Putem vorbi de transformarea noastră în niște zombi informaționali?
Vedem că viața noastră se mută în online, aproape că putem zice că am ajuns să putem comanda orice de pe Internet: mâncare, produse, servicii, relații, întâlniri, aproape orice aspect al vieții reale poate fi controlat prin intermediul Internetului, ne rezervăm bilete la teatru, film, ne rezervăm vacanțe, bilete de transport, ne găsim prieteni și multe altele. Trecând de aceste aspecte de ordin organizatoric, să spunem așa, ajungem la aspectul informațional, poate cel mai important aspect al vieții infleunțat de către apariția și dezvoltarea Internetului. Pornind de la cărți, muzică, filme și terminând cu ziarele, revistele, toate sunt accesibile în mediul online, sunt la doar 2-3 clickuri distanță și sunt accesibile oricui. Aceasta este foarte bine, am zice, oricine are acces la informații în timp rapid și găsește exact ceea ce are nevoie. Aici apare și problema. Dacă doar căutăm pe Internet ceea ce avem nevoie și nu ne informăm și din alte surse și nu obținem și alte informații, nu ajungem la o formă de retard informațional? Nu ajungem, oare, decât niște maimuțe care nu știu să fie selective și vor să primească doar ceea ce caută, fără nimic în plus, vorba aceea, „nu au timp de pierdut cu așa ceva”?
Cei mai bătrâni (e de ajuns să ai peste 20-25 de ani) știu cât de greu era pe vremea când erau în școală să scrie un referat, care pe atunci purta un alt nume, și cât de greu era să te documentezi complet despre o anumită temă. Erai obligat să iei bibliotecile și prietenii la rând și să întrebi peste tot dacă au vreo carte despre ceea ce te interesa și dacă pot să ți-o împrumute. Citeai câteva cărți pentru a scrie un material de 2-3 pagini, acum găsești acele 2-3 pagini scrise de-a gata și ai și scăpat de toată bătaia de cap. Poata înainte documentarea era ineficientă și se pierdea foarte mult timp cu ea, dar nici această pseudo-eficiență dezvoltată de către Internet nu este în regulă. Practic, tu defilezi în fața prietenilor, colegilor, profesorilor cu o lucrare care nu îți aparține, cu niște cuvinte scrise de către altcineva și pentru ca nu ai niciun merit. Totuși, s-ar putea ca unii să te laude și (culmea!) să le accepți laudele. Fă bine și spune-le că te-a inspirat altceva sau altcineva, iar meritele nu ți se cuvin. Este vorba despre bun simț.
Încă îmi aduc aminte și mă amuz de colegii care veneau în școala generală sau în liceu cu referate din care nu scoteau creditele siteurilor de referate de la sfârșitul referatelor sau din subsolul referatelor, nu făceau nici măcar minimumu de efort de a citi referatul și de a scoate acele credite și, eventual, de a mai modifica unele lucruri din acel referat.
Download – Print – Uite nota!
Nu vă mai plângeți că tinerii nu știu să scrie, nu știu să pună cratime și nici semne de punctuație, toate acestea se întâmplă din cauza lipsei lecturii. Nu sunt eu un erudit, chiar am citit foarte puțin, citesc foarte încet și foarte prost, uneori citesc de mai multe ori pentru a înțelege, dar citesc! Asta e diferența dintre mine și cel care era mereu premiantul clasei, care avea acces la Internet și spunea mereu lucruri mul mai inteligente decât mine, dar de când am descoperit și eu Internetul… :))
