Pușcăriile românești sunt pline de oameni culți, fiecare pușcăriaș cum ajunge în închisoare scoate o carte, iar aici vorbim de nume în spatele cărora stau în general acuzații grele, asociate cu fapte de corupție, iar în joc sunt adesea sume mari.
Nu se știe cum, dar am putea crede foarte bine că intelectualitatea românească s-a concentrat în pușcăriile românești, iar dacă până și Gigi Becali a publicat cărți…
HotNews a făcut un lucru foarte bun și a publicat o listă a profesorilor din universitățile românești care au coordonat lucrările unora dintre intelectualii pușcăriilor din România. O scurtă privire aruncată pe listă m-a luminat, iar nu mare mi-a fost mirarea când am văzut profesori coordonatori care sunt decani sau șefi de catedre la universități prestigioase, mai bine să le zicem mai bine „cu tradiție”, din România.
Acum trebuie să punem problema și astfel: cine își asumă răspunderea pentru aceste lucrări? Sunt acestea verificate de către cineva? Nu ar trebui acestea să intre sub supravegherea unei comisii speciale care să decidă dacă acordă sau nu reducerea pedepselor „intelectualilor”?
Cum e posibil ca oameni care nu au scris în viața lor două fraze până să intre în pușcărie, după ce intră în pușcărie publică vreo 2-3 cărți și, eventual, mai obțin și vreun brevet pentru că au inventat roata pătrată.
Ca și în cazul doctoratelor plagiate, cine își asumă răspunderea pentru aceste lucrări? E drept, e foarte greu să contești abilitățile intelectuale ale unui om, atât timp cât se consideră că el a scris o carte, societatea nu are cum să îi retragă acest merit și, cu atât mai puțin, să îl verifice în vreun.
Se știe bine că există persoane care prestează servicii de ghostwriting, care în schimbul unor sume de bani sunt dispuse să scrie lucrări mai mult sau mai puțin științifice. Este foarte greu de dovedit dacă lucrările publicate de către pușcăriași sunt scrise de către un ghostwriter sau nu, dar singura soluție ar fi verificarea modului în care aceștia au elaborat lucrările, accesul pe care l-au avut la resursele bibliografice, eventual, prezentarea în fața comisiei a lucrării în forme nedefinitivate. Poate pare ridicol, dar ar trebui susținut și un examen. E absurd ca autor al unei cărți să fii pus într-o astfel de situație, dar dacă infractorii sunt inovativi, de aceeaș inovativitate trebuie să dea dovadă și care elaborează legile.
Asta dacă intelectualii nu sunt cumva prieteni de-ai lor, iar scopul lor nu este altul decât e de a înlesni publicarea acestor lucrări.
