În prag de campanie electorală deja au început șicanele publice între personalitățile politice, ceva de-a dreptul obișnuit pe scena politică românească. Din aceeași rutină grotescă a perioadei electorale fac parte și mesaje de susținere din partea intelectualilor pentru anumite partide sau personalități politice care au început să se propage prin presă și, tot mai des, prin social media.
Nimic neobișnuit, trebuie doar să ne aducem aminte de numele importante care și-au arătat susținerea pentru candidatul PSD la președinție în cadrul ultimei campanii electorale. Mulți au fost dezamăgiți de acel episod, printre susținătorii lui Ponta numărându-se persoane de la care puțini s-ar fi așteptat, uneori intelectuali de rang înalt.
Ajungând la acești intelectuali, putem discuta puțin și despre eficiența cunoașterii lor, de aplicarea cunoștințelor pe care aceștia le-au acumulat. Avem atâția oameni deștepți, oameni culți care ar putea să elaboreze strategii și proiecte, să ofere soluții reale pentru crizele prin care trece sistemul românesc, dar aceștia nu o fac. Rareori au apărut astfel de încercări timide.
În fine, care este eficiența cunoașterii dobândite de aceștia? La ce bun tot ceea ce știu, dacă acele cunoștințe nu impactează pozitiv asupra realității și nu aduc niciun fel de schimbare? Să fi rămas, oare „Cunoașterea de dragul cunoașterii” principalul deziderat care ghidează demersurile științifice?
Un exemplu, recent discutam despre migrație și despre modul în care emigranții români se adaptează la cerințele piețelor muncii din țările în care merg pentru a își câștiga traiul (vezi articolul aici). Avem atât de mulți experți în migrații (în special sociologi), avem atâția doctori în sociologie care și-au susținut teze în acest domeniu sau în domenii conexe, dar nimeni din sistem nu este interesat de această cunoaștere, de modul în care ea ar putea schimba în vreun fel viața acelor oameni care au ales să își părăsească țara. Nu avem nicio instituție care să vină cu soluții pentru această problemă, dacă tot suntem atât de formaliști și ne mănâncă birocrația. Oare intelectualitatea românească nu se limitează doar la luarea pulsului pacientului, la descrierea stării de fapt, la elaborarea unui diagnostic, dar fără să încerce să prescrie vreun tratament pacientului sau, mai mult decât atât, să încerce să acționeze fizic și să opereze pacientul, să elimine tumoarea și să încerce să îi aplice tratamente paliative pacientului.
Desigur, nu îi putem acuza doar pe intelectuali de neimplicare politică și de pasivism în raport cu problemele României, ci cauze putem identifica și în cadrul clasei politice, care i-a marginalizat și i-a redus la tăcere pe toți intelectualii care au încercat să își prezinte opiniile și să dezvolte vreun fel de reformă. Practic, e un cerc vicios în care se învârt intelectualitatea și clasa politică, dar, cu siguranță, nici una dintre părțile acestui cerc nu este absolvită de vină.
