Emigrarea a fost o problemă serioasă pentru România, dar și o soluție prin care mulți au făcut din asta un mijloc de a se întreține în acea țară și de a își întreține și ceilalți membri ai familiei rămași în România.
Traseul profesional tragic al emigranților români a fost îndelung dezbătut studiat și încă mai este, o bună parte din repercusiunile emigrării românilor în masă de abia acum făcându-și prezența. Vorbim în special de modul în care ei au ales să se deprofesionalizeze pentru a se adapta în țările care „i-au adoptat”, necunoscând limba și provenind dintr-o cultură „retardată”, secătuită de comunism, majoritatea dintre ei cu pregătiri tehnico-industriale, nu aveau nicio șansă de a își găsi un loc de muncă în țări precum Italia, Spania sau Germania în domeniile pe care le-au studiat în România, așa că au ales să aibă statute profesionale inferioare pregătirii lor și să aleagă locuri de muncă în care cu greu ar fi lucrat cetățenii acelor țări, construcțiile, curățenia și agricultura au fost principalele domenii pentru care au ales românii să își părăsească țara și să lucreze pe salarii la care nici nu putem visa prea curând pe aici, cel puțin la început când au plecat, acum situația s-a mai echilibrat, decalajul nefiind la fel de mare, aici au început să mai crească salariile, iar acolo salariile au mai scăzut.
Mărturiile migranților sunt de-a dreptul fascinante, mai ales dacă în discuție se aduc mecanismele adaptative la care au apelat aceștia pentru a se integra în noile medii cu care au luat contact, la nivel profesional soluția a fost deprofesionalizarea, cum am zis, dar interesant este modul în care s-au constituit în adevărate enclave ale migranților pentru început, s-au autoizolat, pentru ca mai apoi să se deschidă și să înceapă ușor-ușor să se dizolve în cultura majoritară și, în fine, să fie acceptați în totalitate de către străini.
E interesant să afli cum o persoană care în perioada comunismului a fost conducătoarea unei mari întreprinderi de stat a ales să plece „în Italia pentru curățare canapele”, chiar acestea au fost cuvintele ei. Să afli cum dintr-un om respectat, care avea în subordine câteva sute sau mii de persoane ajunge să fie aproape sclavă, asta tot din spusele ei.
În fine, ajungem la un subiect răs-discutat în ultima vreme. Deprofesionalizarea a fost o soluție de moment pentru emigranții români, au apelat la aceasta ca la un mecanism adaptativ pentru integrarea pe piața muncii, dar în timp forța de muncă va trebui reînnoită, randamentul și productivitatea muncii acestora scăzând pe măsura înaintării în vârstă. Care va fi soluția? Firesc, întoarcerea în România. Ajunși înainte de vârsta pensionării, fără vreo specializare profesională, vor fi nevoiți să se angajeze pentru a își câștiga traiul. Ce soluții avem la această problemă? Cu siguranță angajatorii nu au nevoie de ceva ce au deja pe piață, avem destui tineri care nu știu să facă nimic și chiar sunt mai în putere decât cei care se întorc din afara României.
Cum vor reacționa autoritățile la această problemă? Putem găsi niște posibile soluții acestei probleme?
