De ce am ales mobila pe comandă?

Am mai scris mai demult despre alegerile pe care le-am făcut în ceea ce privește modul în care mi-am decorat curtea sau aranjamentele pe care le-am mai făcut prin casă. Nu știu dacă interesează pe cineva, dar eu tot scriu despre asta, sper să fie de folos cuiva. Astăzi despre mobila pe comanda și de ce am ales-o pe aceasta.

 

De la început vă spun că am o problemă cu produsele făcute la normă, chiar dacă este vorba de preț. Asta e cea mai proastă scuză, în general prețurile sunt aproximativ la fel, chiar dacă e vorba de mobilă făcută la comandă sau de mobilă făcută la normă, având o formă și niște dimensiuni predefinite. Am preferat să îmi fac mobila pe comanda și scaune pentru a fi sigur că toate acestea se potrivesc perfect locului, nu am vrut să rămână spațiu pe undeva sau să fiu obligat să fac cine știe ce improvizații pentru că mobila nu se încadrează bine în spațiul disponibil. Un alt motiv este originalitatea. Nu prea sunt genul care trebuie să fie diferit de restul pentru a se simți bine, dar în acest context am vrut să fiu diferit și am procedat în așa fel încât să… fiu puțin mai diferit. 🙂

Totuși, trebuie să ne gândim și niște aspecte care pot fi tratate drept negative atunci când vorbim de mobila pe comandă. În cazul meu nu au fost niște impedimente, dar mulți cred că acestea sunt niște probleme atunci când vorbim de mobilierul realizat la comand: timpul în care mobila e gata și calitatea ei. Este clar că după ce meșțerul ia măsurătorile și până când termină de realizat mobila durează ceva timp, nu e precum cea de la magazin, unde ai zis ce vrei și în câteva ore o ai acasă. Vorbind de calitate, mulți spun că mobila pe comandă este de multe ori de calitate mai proastră decât cea pe care o găsești în magazine, iar mulți se plâng de lipsa garanției în cazul mobilei pe comandă. Acestea sunt doar niște prejudecăți, nu cred că trebuie să vă fac un dosar cu informații despre aceasta, vă recomand să experimentați și abia apoi să comentați. Toți tâmplarii cu care am colaborat mi-au spus să îi contactez dacă vor apărea probleme și au spus că în cazul unor defecte se angajează să acopere ei cheltuielile reparației dacă este vorba niște defecte de fabricație.

 

Eu nu am vrut decât să vă fac o recomandare, decizia vă aparține în totalitate. V-am împărtășit experiența mea, poate  nu pot generaliza, dar puteți încerca să faceți și voi la fel. 😉

Lasă un răspuns