Ieri scriam despre antreprenoriat și despre avalanșa de antreprenori de care avem parte în ultimii ani, azi continui subiectul și vreau să vorbesc puțin despre spiritul de întreprinzător pe care îl au românii.
Am fost inspirat de către o glumă care circulă zilele astea pe Facebook:
(…) mai mulți hotelieri clujeni aflând că în acest week-end este festivalul Summer Well, au hotărât să tripleze prețurile la cazare
O glumă, dar care reflectă fidel realitatea, Untold tocmai s-a terminat, iar cu vreo lună înainte a fost festivalul Electric Castle. De aceste două festivaluri au profitat toate afacerile din Cluj, orice ar fi vândut, atât timp cât puteau să umfle prețurile au făcut-o. Cazările au ajuns la niște prețuri de neimaginat, prețul pentru închirierea unui apartament de două camere pentru o noapte echivala cu două luni de închiriere a acelui apartament în oricare alte luni ale anului. Prețurile prin restaurantele și puburile din „zonele calde” au crescut, prețurile prostioarelor de la tarabe s-au triplat, cred că până și cerșetorii din Cluj și-au ridicat targetul de câștig zilnic în perioada acestor festivaluri.
Am exagerat, știu, dar într-o oarecare măsură spusele îmi sunt valabile, am încercat doar să conturez în linii mari ce înseamnă spirit de întreprinzător și cum gândește românul că poate să facă bani. Profită de o ocazie până la epuizare, nu se gândește la reputația pe care și-o creează, la imaginea publică care i-ar putea fi afectată de practicarea unor prețuri lupte de realitate, de clienții pe care i-ar putea fideliza și ar putea deveni o sursă constantă de venit. Comerciantul român nu are mamă, nu are tată, nu are frate, e în stare să calce peste cadavre pentru a mai scoate un ban.
Anul acesta am asistat la două episoade unde am văzut cum se pricep românii la comerț. Fără niciun fel de rasism, știm bine de expresia „a fi țigan”, folosită mai ales în contexte comercialo-economice, referindu-se la lăcomie, la dorința exagerată de câștig. Această expresie ar trebui reconsiderată și transformată în „a fi român”, s-ar potrivi mult mai bine. Parcă deja aud prin piețe zicându-și oamenii unii altora: „Hai, nu fi român, nu te mai haladi așa!”.
Așa fac românii afaceri, cam asta au reușit să înțeleagă (până acum) românii noștri din economia de piață. Încă nu știu ce sunt reputația, bunul-simț, respectul etc.
Am mai scris și despre alte aspecte ale afacerilor la români, mai exact despre afacerile de familie la români, aproape inexistente, adică.
