Calitatea jurnalismului din România s-a dus naibii de mult, rareori mai găsim un jurnalist care să își facă treaba și nu uită că ei sunt a cincea putere în stat și nu sunt sclavii politicienilor și ai partidelor politice.
Nu putem spune că toată presa-i proastă, am minți dacă am spune asta. Mai există și jurnaliști de calitate, printre toate hienele și viperele mâncătoare de rahat din presa românească. Atunci când îl avem drept model pe Mircea Badea pentru studenții de la Jurnalism e… trist. Nu cred că ai cum să înveți ceva de la un asemenea…, să-i spunem jurnalist. Să îl mai consideri și un exemplu?! Pe unul care se victimizează și face parte dintr-un post confiscat, un paranoic care vede peste tot numai băsiști, cine nu-i cu el e băsist, vrea libertatea presei (doar a lui), sare la bătaie la trecători (în timp ce este în direct) și multe, multe altele.
Acesta este un exemplu de „așa nu”, el este un bun exemplu pentru cei fără simțul ridicolului, iar el ar constitui limita superioară, forma cea mai exagerată, care îmbină puținele cunoștințe cu prostia și cu sclavagismul politic, cocktail-ul perfect pentru a da naștere unei emisiuni proaste, cu o audiență, îmi pare rău să spun asta, deloc altfel. Oricât de prost ai fi, dacă mai ai un neuron, nu poți urmări o asemenea mizerie de emisiune. Îmi pare rău că în trustul lor mai sunt și jurnaliști care fac reportaje de calitate, fac jurnalism adevărat, dar sunt asociați (automat) cu asemenea lichele.
Într-o zi a apărut o știre prin care se afirma (pe surse) că emisiunea lui Moise Guran, Biziday, nu va mai fi difuzaăt din cauza nu știu cărei schimbări adoptate de către Consiliul de Administrație al TVR-ului. Știrea s-a viralizat repede, iar mesajele de susținere adresate emisiunii și lui Moise Guran au apărut repede și nu s-au mai oprit, la fel și mesajele adresate TVR-ului și conducerii. S-a suspectat că în spatele acestei decizii s-ar afla Ponta și alți politicieni sau partide care au fost ofensate de către acuzele aduse de către Moise Guran, mai ales că în ultimele emisiuni a insistat foarte mult și a spus că recesiunea tehnică este cauzată de către actualul guvern care a redus din achizițiile publice pentru a avea bani pentru pomenile electorale, iar următoarea mișcare nu era decât eliminarea lui Guran și a emisiunii sale, așa s-a și procedat și nu știu dacă o decizie politică s-a aflat în spatele alegerii făcute de către conducerea TVR-ului. Oricum, nu asta mă interesează. Ceea ce mă interesează este reacția lui Moise Guran, din care avem multe de învățat, din care mulți oameni din presa românească ar trebui să învețe și să facă la fel în asemenea situații, nu de alta, dar este vorba despre bun simț, nu despre altceva.
Moise Guran, auzind vestea, nu a confirmat-o, nici nu a infirmat-o, ci a adus niște explicații referitoare la această problemă. Discursul său s-a redus la un modest: „Sunt tot aci, nu plecăm niciunde. … Din respect pentru aceia dintre dumneavoastră care au dat drumul la această oră pe TVR1 ca să vadă dacă mai sunt pe TVR1, o să încep cu unele explicații, deși vă mărturisesc că nu îmi face niciun fel de plăcere să explic astfel de lucruri. …”. Au urmat explicațiile, destul de clare și nevictimizatoare, cum s-ar fi așteptat unii.
A mai spus: „Dincolo de toate astea, războiul dintre Stelian Tănase și Consiliul de Administrație al TVR, de partea din PSD, mai exact, din Consiliul de Administrație al TVR și de nu mai știu cine din Comitetul Director, că nu m-am băgat niciodată în războaiele lor și nu mi-a plăcut niciodată chestia asta, riscă să ucidă pe bune televiziunea publică. … Însă eu aș vrea să vă dau dumneavoastră aigurări că nu mă interesează nici ce crede Ponta, nici ce crede Băsescu, nici ce crede Stelian Tănase, până la urmă sau nu mai știu eu cine, membru de prin Consiliul de Administrație. Eu vă dau asigurări că voi fi în continuare la televizor și voi face această emisiune, că ea e a mea, nu știu cum să vă spun. (…)”. Emisiunea integrală o puteți urmări aici.
În fine, au mai urmat și alte explicații legate de locurile în care și-ar putea muta emisiunea și de ce a ales să colaboreze cu TVR-ul pentru a își difuza emisiunea la ei.
Oameni buni, acestea sunt explicații date de un om întreg la cap, de un om ce poate fi numit jurnalist adevărat. A spus că este joi, dar nu știe dacă va mai fi și luni pe TVR, nu a acuzat pe nimeni, poate doar pe cei care au distributi știrea cum că Ponta ar fi cel care se află în spatele acestor probleme, ceea ce îl cam jignește. Oameni de presă, oameni de TV, învățați ceva de la acest om, un simplu jurnalist care o emisiune economică pe televiziunea publică: simplitatea și bunul simț. Nu a sărit să facă acuzații, a adus doar clarificări și ne-a adus garanții, celor cărora îi urmărim emisiunea, că el și emisiunea lui nu dispar, fie că vor fi pe TVR, fie că nu. E un răspuns plin de bun simț, dat pe un ton normal, fără să arunce noroi în stânga și în dreapta, că ar fi atacat politic de nu știu cine.
Vestea bună vine din partea TVR-ului, care la presiunea venită dinspre social media, a hotărât să continue difuzarea emisiunii lui Moise Guran. E o victorie bine meritată a lui Moise și a fanilor săi. Acum se vede câtă influență poate avea online-ul asupra sferei politice. Deși fraierii de noi spuneam că nu ne ia nimeni în seamă și deja ne plângeam de milă fără porția de Biziday, TVR-ul a cedat presiunii. Să vedem pentru cât timp…