Atunci când nu găsim nicio justificare pentru greșelile pe care le facem, e neapărată nevoie de plasarea vinii pe o forță exterioară, pe care nu o putem influența. De această dată, într-un mod cât se poate de penibil, ajungându-se la botezarea unei cârtițe care sapă niște tuneluri în cadrul unei magistrale din metroul bucureștean.
Nu sunt absurd, nu sunt ateu, accept libertatea religioasă a fiecărui om, dar de aici și până la numirea unei mașinării după un sfânt… e o cale foarte lungă. Până la urmă, se putea recurge la invocarea unei entități supranaturale pentru ca lucrurile să se desfășoare sub oblăduirea divinității. Românii nu s-au mulțumit cu atât, ci au și botezat cârtița, numind-o „Sfânta Parascheva”.
Mi se pare o ridiculitate ieșită din comun, un fapt lipsit de religiozitate, dar de o țopârlânie crasă. Oricât de religios sau de redus mintal ai fi, nu ai cum să apelezi la numele unui sfânt pentru a denumi o mașinărie. Înțeleg importanța religiei în viața unui om, dar mă gândesc că înțelegerea valorilor promovate de către creștinism, în acest caz, dezvoltă anumite comportamente, dar cu anumite limite ale bunului simț, ale bunului gust și ale ridicolului.
Aș vrea să aud un dialog între lucrătorii de pe șantier, oare cum ar suna? „Gogule, sapă sfânta?”, „Da, șăfule, sapă Sfânta Parascheva făr’ oprire, pânâ-n 2016, când îi termenu’, suntem gata.”
Am botezat cârtița. Ce mai urmează, oameni dragi? 🙂
