Bacalaureat: sesiunea de toamnă

Azi s-a dat prima probă scrisă a Bacalaureatului „de toamnă”.  Este bacul leneșilor și al proștilor, poate și al ghinioniștilor, dar mai rar.

 

S-a început cu proba la Limba și Literatura Română, urmează miercuri proba profilului, iar vineri proba la alegere. Conform Ministerului Învățământului, numărul celor care dau Bacalaureatul în această sesiune este de aproximativ 39000 de elevi.

 

Subiectele de la Română, de astăzi, au fost destul de ușoare, dar subiectul al treilea a surprins din nou foarte multă lume: poezie. Din nou poezie, la profilul uman s-a dat Bacovia, la profilul real s-a dat… Eminescu. Da, din nou Eminescu.

Nu știu ce combină cei din Minister, dar în ultimul timp s-a dat numai poezie, să fie norocul doar de partea poeziei și proza să fie uitată? Să fie sorții doar de partea poeziei? Nu prea aș crede, e an electoral, șmecheriile și șmenăriile îs în floare, fiecare ar face orice pentru ca partidul său să ia mai multe voturi. De fapt, mai toată lumea se aștepta la așa ceva și în prima sesiune: „Sigur va fi proză.”, chiar se vehiculau și două posibile subiecte. N-a fost să fie așa. Erau doar speculații sau a intrat cineva pe fir și a distrus presupusul plan?

 

Nu greșim deloc dacă spunem despre cei din Menesterul Învățămintelor că îs duși și le plac poeziile. Le-au impus copiilor de clasa a doua noi materii: fizică, biologie, chimie, geografie. Da, așa e! Citiți despre asta aici, poate semnați și petiția.

 

 

Sfatul meu: Copiii, nu învățați! Mai aveți timp să mai dați Bacalaureatul! Ministerul anunță încă o sesiune, prin iarnă, parcă! Poate, în timp, îl veți lua fără să învățați. Unui profesor i se va face milă de voi și vă va da cinciu’, sperați, copiii. Sperați!

Lasă un răspuns