Sunt perioade în care vezi totul în gri, nu ești în stare să vezi ceva bun, parcă totul merge pe dos. Nu știu dacă e din această cauză, dar în ultimul timp observ că Internetul e pe jumătate analfabet.
Nu mă dau drept cel mai bun vorbitor de limba română, îmi mai scapă greșeli de exprimare, uneori simt că scriu precum un stângaci lobotomizat și mă simt obligat să rescriu frazele de câteva ori bune, până simt eu că reușesc să transmit exact ceea ce vreau. Totuși, niciodată nu mi-a scăpat vreo cratimă, asta e marea problemă a zilelor noastre.
În curând cea mai celebră întrebare a generației care e în creștere va fi: „Unde se pune fraiera aia de cratimă?”. Acum, că n-o pui… se mai iartă, ești prost. Mai rău este când o pui unde nu trebuie, ești prost, dar vrei să te dai deștept, asta e și mai rău, mai bine te-ai obișnui și ți-ai accepta condiția… sau zici „Pun și eu cratima la noroc… poate o nimeresc unde i-e locul și mă felicită vreun pretenar de pe Facebook că m-am deșteptat.”? Nu știu, nu vă înțeleg, sincer. Mă întreb eu… la ce or fi buni ăștia, ce or ști să facă? Ei nici măcar o cratimă nu știu s-o așeze pe foaie, or ști ei ce nume au? Știu să numere, știu să adune cifrele? Sau și acolo… dau rateuri?
Dincolo de orice glumă, problema ar trebuie luată foarte în serios. Dacă pe Internet scriu așa, cu siguranță în viața reală nu e nimic diferit.
Școala, m-aude cineva?
