Un nou episod hilar, rupt parcă dintr-un scenariu scris de Ion Luca Caragiale, e în plină desfășurare în România în aceste zile: parlamentarii își cer pensii speciale, nu sunt mulțumiți de nivelul pensiilor lor, având în vedere nivelul acestora în restul Uniunii Europene. Se simt discriminați și luați în râs, săracii de ei.
Ne uităm peste gard și ne raportăm la gospodăria vecinului, dacă el își permite, de ce nu ne-am permite și noi? Parlamentarii își revendică un drept, zic ei, dar bine ar fi ca înainte de a recurge la această nesimțire să se uite și la nivelul salariilor și pensiilor din România, eventual, o privire aruncată pe niște indicatori ai nivelului de trai și ai puterii de cumpărare din România nu ar strica. Poate o comparație între cifrele înregistrate de acești indicatori la noi în țară și valorile acelorași indicatori în țările Uniunii Europene la care se raportează dragii noștri parlamentari ar implica un efort mult prea mare pentru capacitatea lor intelectuală, i-ar suprasolicita, s-ar încinge naibii și am scăpa de ei, dar, nu ne dorim asta. De aia avem specialiști și trebuie să câștige și ei niște bani, așa că am face bine să îi punem pe ei la lucru și să așteptăm o evaluare din partea lor.
După ce economiștii și-au făcut treaba și ne-au arătat rapoartele, am face bine să apelăm și la niște specialiști în resurse umane, să îi punem și pe aceștia puțin la treabă, să evalueze puțin munca parlamentarilor noștri, apoi să ne raporteze și ei ceva. Vreo câteva cuvinte despre cât lucrează, despre cât de eficienți sunt, să ne prezinte și ei niște indicatori de-ai lor și câteva chestii de specialitate.
Reunim toate aceste cifre și rapoarte, tragem o linie și vedem dacă merită cineva vreo pensie specială, eventual de ce o merită.
Sunt un neavenit, nu am nicio specializare, nu am o voce destul de puternică pentru a fi luat în seamă, dar cea ar fi dacă problema pensiilor speciale ar fi pusă așa? Ar mai vrea vreun parlamentar vreo pensie specială?
