De multe ori stau în banca și observ tăcut, observ oameni, observ evenimente, observ… Mă macină adesea cât de multă artificialitate zace în unele persoane, cât de nenaturale sunt, dar, cu toate acestea, au pretenția de a fi tratate drept cele mai spontane din lumea asta.
Ambivalența, ipocrizia, oportunismul, minciuna au ajuns lucruri fără de care nu poți supraviețui zilelor noastre, nu ai cum să îți faci loc printre cei din jur dacă nu adopți și tu toate acestea. Unii cad în capcană, alții încă rămân pe poziție, dar nu se știe pentru câtă vreme. Atunci când majoritatea dă norma, e greu să rămâi diferit, tocmai de aceea există și tentația de a deveni la fel cu majoritarii, de vină fiind tocmai teama de a nu fi exclus de către aceștia pentru că nu ești a fel ca ei.
Acum, nu trebuie să exagerăm și să zicem că trăim într-o societate rea până-n străfundurile ei, am fi pesimiști, dar și mincinoși, pe deasupra. Încă mai există șanse de salvare, dar pentru aceasta este nevoie de un impuls, de un factor declanșator. Marea mea teamă e că acest declanșator va fi o catastrofă, precum un război. Situația migranților e cel mai bun pretext pentru începerea unui război generalizat, s-ar părea că o criză financiară a căror efecte încă le resimțim nu ne-a fost de ajuns pentru a ne maturiza, e nevoie de un restart mult mai puternic.
NB: Nu sunt prezicător, nu vreau să fiu vreun Nostradamus al timpurilor noastre, dar încerc oarecum să fiu realist în ceea ce privește direcția în care o ia lumea în care trăim. Sper să mi se dovedească însutit că am greșit, nu îmi doresc așa ceva, sper din tot sufletul să nu am dreptate.
