Tehnologia: între ce limite este utilă?

Tehnologia a devenit unul dintre must-have-urile generației actuale. Uneori ea este un intermediar în conferirea sensului anumitor activități, iar în altele lipsa tehnologiei ar putea provoca perturbări importante în desfășurarea acelei activități.

Totuși, se pune tot mai des o întrebare: de unde și până unde este tehnologia utilă și de unde se percepe tehnologia drept un mijloc intruziv în viața utilizator?

Securitatea informațiilor personale este tot mai mult vehiculată în discuțiile publice, apar organizații nonguvernamentale și grupuri de presiune care militează pentru intimitate și securitatea datelor utilizatorilor. Din discursul acestora scapă adesea utilitatea pe care o atribuie utilizatorii acestor mijloace tehnice. Dincolo de ce limită se oprește utilul?

E o întrebare simplă pe care nimeni nu și-o pune. Protestăm pentru că rețelele de socializare ne vând datele personale corporațiilor sau firmelor care doresc să le utilizeze în scopul optimizării strategiilor lor de marketing, dar nu ne punem întrebări în ceea ce privește modul în care aceste rețele de socializare își plătesc angajații și infrastructura necesară oferirii serviciilor utilizatorilor 24 din 24?

Internetul a explodat numai cât s-a vehiculat o știre falsă că rețeaua de socializare Facebook s-ar putea să introducă o taxă lunară utilizatorilor care doresc să le acceseze în continuare serviciile. Apoi, WhatsApp-ul a fost un alt caz care solicita plata unei taxe infime anuale pentru membership, taxă anulată în prezent, dar utilizatorii căutată în continuu soluții pentru a fenta și a nu plăti această taxă, reinstalau aplicația etc. Asta doar pentru suma de 1 euro pe an.

Aici vorbim strict de români, care nu sunt obișnuiți să plătească pentru serviciile online sau pentru jocuri, muzică, cărți electronice etc. În cazul compatrioților noștri nu există o cultură în acest sens, aproape orice lucru de pe Internet e gratis.

Aceeași problemă se pune și în acest context în care nu se face o delimitare clară a frontierelor. În logica misecuvinistă a utilizatorilor de Internet (în special români!), nu contează cine și ce le oferă, dar trebuie să fie gratis, în logica în care funcționează ei nu își pun întrebări despre alte mecanisme care stau în spatele acelor afaceri și care la rândul lor implică costuri.

 

Discuția privind utilitatea tehnologiei ar trebui să îi surprindă și pe cei de modă mai veche care nu au reușit potopul pe care aceasta l-a adus, invadând viețile oamenilor, aceștia, mult mai pesimiști nu văd nicio utilitate în tehnologie și îi caută metehne acesteia, punând în seama ei numai patologii, disfuncții și perturbări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *