Străinii nu mai pot cumpăra terenuri în România

Tema mult dezbătută a străinilor care vin în România și ne cumpără terenurile arabile este pe cale de a fi rezolvată, după ce un grup de deputați și parlamentari a formulat un proiect de modificare a legii care reglementează vânzarea terenurilor agricole.

Conform celor care au inițiatorilor, legea modificată care reglementează vânzările terenurilor agricole (legea 17/2014) va îngreuna procesul de achiziție al terenurilor pentru cei care nu sunt cetățeni români.

Indignarea agricultorilor români pornește de la faptul că România beneficiază de una dintre cele mai mici subvenții la hectar dintre toate țările europene. De exemplu, subvenția la hectar oferită de către UE unui agricultor francez, olandez sau belgian este de aproape 4 ori mai mare decât cea primită de către un agricultor român. Astfel se explică și capacitatea financiară a străinilor, care nu numai că obțin o producție mult mai mare la hectar, dar își și permit să facă investiții în alte țări, cum este și cazul României.

În fine, statul român s-a hotărât să ia o decizie și să acționeze în acest sens, pentru a oferi un mic ajutor agricultorilor români. Rămâne de văzut măsurile care vor fi impuse în practică pentru aceasta. De asemeni, o atenție deosebită ar trebui să acordăm și evoluției pieței vânzării de terenuri agricole, dacă legea aceasta va fi modificată și va intra în vigoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *