3 sfaturi pentru o cafea cât mai sănătoasă

sfaturi cafea sănătoasă

Avem nevoie de un impuls care să ne trezească și să ne dea energie pentru a ne începe ziua în fiecare dimineață. Licoarea neagră magică, cafeaua, ne dă exact ceea ce avem nevoie pentru a ne începe dimineața plini de energie și cu chef de muncă.

Din păcate, mulți subestimează și discreditează capacitățile și beneficiile cafelei, existând un număr destul de mare de persoane care nu sunt consumatoare de cafea în mod constant.

Ar fi prea mult să spunem din prima despre cafea că este o băutură sănătoasă, de aceea trebuie să respectăm 3 lucruri simple pentru a ne bucura din plin de beneficiile cafelei:

  1. În primul rând, trebuie evitată adăugarea de zahăr rafinat și de alți îndulcitori chimici. Cel mai sănătos mod de a consuma cafeaua este fără îndulcitori, dar dacă totuși doriți să o îndulciți, puteți utiliza zahăr brun sau alte extracte organice din plante pe post de îndulcitori (extract de stevie, spre exemplu). Dacă preferați cumpărarea cafelei, evitați adăugarea de arome și evitați consumarea unor preparate excentrice, dar extrem de nesănătoase de cafea: flavored latte, frappucino etc. Acestea pot avea uneori la valori energetice de 300-400 de calorii doar într-o singură cafea!
  2. De asemeni, evitați adăugarea diverselor creme artificiale (lichide sau prafuri) în cafea, care sunt în generale produse din sirop de porumb și grăsimi hidrogenate. Puteți alege o cremă cu grăsimi naturale,  mult mai sănătoasă, dar destul de greu de procurat, se găsește cu greu în supermaketuri. Dacă nu, puteți alege o cremă din nucă de cocos, la fel de gustoasă, dar și cu un conținut de grăsimi saturate benefice sănătății.
  3. Dacă doriți o cafea și mai bogată în antioxidanți, dar și o aromă aparte, puteți adăuga scorțișoară. Scorțișoara ajută la controlul glucidelor din sânge și nu numai. Puteți adăuga, după gust, și alte amestecuri se substanțe organice, cum ar fi crema de cacaco, recunoscută și ea pentru menținerea tensiunii arteriale la niveluri joase, dar și ca o sursă bogată de antioxidanți.

Având în vedere ritmul alert al vieților multora dintre noi în prezent, stresul de la muncă, problemele de acasă, cafea este pentru unii din noi una dintre cele mai sănătoase băuturi. Multe persoane nu consumă fructe și legume destule pentru a consuma doza minimă de oxidanți, iar cafeaua vine și compensează această carență.

 

Totuși, oricâte efecte benefice ar avea cafeaua, trebuie luate în seamă și efectele adverse pe care aceasta le produce dacă este consumată în doze mult prea mari, așa că recomandat este consumul rațional al acestei licori negre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *