Românii și „alții”

A fi român înseamnă prin definiție să te raportezi la „alții”. Despre orice ar fi vorba, înainte de a face ceva, un român spune înainte de a se gândi la o posibilă variantă că „la alții…”.

Orice frază începe cu „alții”, trăim doar din viețile altora și murim de grija lor. În timp ce vedem doar eșecurile și insuccesele străinilor, noi stagnăm și ne complacem în prostia noastră.

Suntem heteronomi și vorbim despre alții doar când e vorba de lucruri și îi dăm drept exemplu, „nu e bine să facem așa pentru că alții nu au reușit”, „ceilalți când au încercat asta au dat chix, aia nu a mers bine, la fel vom păți și noi, nu mai facem nimic”. Așa am ajuns ca raportându-ne la ceilalți să nu mai facem nimic. Mai este un alt fel în care ne-am folosit de heteronomie pentru a rămâne la fel de proști, am încercat să copiem ideile altora, dar nu am luat în seamă toate aspectele și totul a scăpat de sub control, iar, în fine, a ieșit o clonă nereușită a ceea ce au făcut alții.

 

Până la urmă, reușim doar să îi vedem pe ceilalți și uităm de noi, nu mai vedem în ce hal suntem și nici nu încercăm în vreun fel să ne depășim condiția. Așa am ajuns printre ultimii din multe puncte de vedere, ne-am uitat prea mult la alții și nu mai știm nimic de noi, pur și simplu nu ne mai pasă, îi avem în grijă pe ceilalți.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *