Păcatele Greciei

Am scris recent câteva cuvinte despre posibila ieșire a Greciei din zona euro, care e vehiculată tot mai mult în presa românească, dar și în cea străină tot mai des. Părerile sunt împărțite, unii îi plâng de milă Greciei și le e teamă ca România și alte state care au aderat recent la Uniunea Europeană să nu aibă aceeași soartă, în timp ce alții sunt critici la adresa Greciei și blamează fiecare încercare a ei de a nu restitui împrumuturile furnizate de către Fondul Monetar Internațional și de Banca Centrală Europeană.

Tind să cred că Grecia a făcut de-a lungul timpului mai multe greșeli, pe care continuă să le facă și la care nu are gând să renunțe curând, din câte se vede. În primul rând, grecii se bucură de niște servicii sociale care se apropie de stadardele renumitelor servicii nordice, bani aruncați pe fereastră, din care s-ar mai putea economisi și reduce din datorii. În al doilea rând, salariile plătite bugetarilor sunt în multe cazuri mai mari decât cele din mediul privat, un alt păcat al Greciei care ne ajută să înțelegem de ce Grecia a ajuns unde a ajuns.

De asemeni, nu trebuie să uităm de faptul că Grecia s-a bucurat de un împrumut oarecum preferențial, cu o dobândă de creditare mai redusă decât cea pe care au avut-o alte state când s-au împrumut de la instituțiile bancare mai sus numite. Asta ar fi trebuit să fie în ajutorul lor, dar se pare că nu a fost deloc, mai ales atunci când a venit vorba de returnarea împrumuturilor și de adoptarea unor măsuri de austeritate pentru aprobarea altor împrumuturi. Au refuzat creșterea TVA-ului pentru anumite categorii de produse și servicii și au refuzat să scadă din cheltuielile salariale ale bugetarilor și cheltuielile pentru serviciile sociale. Să nu uităm de faptul că România a adopat aceste măsuri în anul 2008, în plină criză economică, fără prea multe respingeri din partea politicienilor sau din partea populației.

S-a ajuns atât de departe încât publicații reputate au început să emită tot felul de teorii cu privire la conducerea Greciei. Un astfel de caz este cel al Wall Street Journal, care a publicat un articol cu întrebarea „A fost Grexitul singurul plan al lui Tsipras pentru Grecia?”. Articolul prezintă o scurtă analiză asupra situației Greciei, alături de câteva presupoziții despre planurile pe care Tsipras le-ar fi avut cu Grecia.

Poate și asta e prea mult. Dar un alt lucru destul de caraghios pe care l-am văzut tot mai des în presă este legat de prezentarea Greciei precum un model de democrație. Departe de așa ceva, confundăm ideea de democrație, să spunem tiparul democrației alături de locul unde a apărut cu o țară care nu are prea multe de a face cu democrația. Istoria Greciei a fost zbuciumată de multe lovituri de stat, drept dovadă faptul că democrația actuală din Grecia dăinuie din anul 1975, fiind o democrație de dată nouă. Atena a fost un model de democrație, dar Grecia actuală este departe de a fi un model din orice punct de vedere am privi-o, totuși, soarta Greciei nu e deloc scuzabilă, un conducător precum Tsipras nu este deloc o soluție în niciun moment, cu siguranță nefiind cel mai adecvat conducător al guvernului grec.

 

Păcatele Greciei sunt multe, iar despre acestea s-ar putea scrie pagini întregi, multe s-au scris deja și multe se vor mai scrie, dar dacă e să analizăm repercusiunile directe ale acțiunilor Greciei asupra României, poate cele mai dureroase sunt legate de adoptarea monedei unice euro în România, dată fiind această situație, termenul de aderare e prelungit până în 2019… iar în funcție de evoluția situației, s-ar putea ajunge la „nedefinit”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *