Orice abatere de la turmă e sancționată

În ultimele săptămâni am scris o serie de articole despre defectele românilor, s-ar putea crede că blogul Mas Tun se tranformă într-unul despre români, acesta fiind subiectul principal, nici gând. Prea multe întâmplări hilare și prea multe defecte care au devenit obișnuințe. Ne place să ne plângem, dar rămânem aroganți și respingem orice critică, suntem cei mai drepți, iar restul nu sunt interesați decât să ne defăimeze și să ne perturbeze parcursul, nu spun niciodată adevărul.

Recent un polițist din Brașov și-a creat o pagină de Facebook și a reușit să facă destul senzație prin mesajele și poveștile pe care le posta pe pagina sa de pe rețeaua de socializare. Părea un om amuzat, nu un crispat angajat al statului care vrea doar să te prindă călcând strâmb pentru a le dovedi șefilor că face ceva și e eficient. Mi se părea o șansă bună de a dovedi multora că ideile pe care le avem noi despre polițiști.

 

Părerile sunt împărțite, unii taxând curajul pe care l-a avut polițistul de a se abate de la turmă, printre care și superiorii lui, care l-au făcut să își închidă contul de pe rețeaua de socializare, motivul invocat fiind „afectarea imaginea instituției pe care o reprezintă”. Păi, domnilor, cum să ne dovediți că nu sunteți decât niște comuniști care știu doar să se dea superiori și să dea drept brațul legii, care e agramat, bineînțeles. E greu să schimbi mentalități, preferăm să ne închistăm într-o stabilitate patologică, să ne păstrăm stilul de viață defect și să ne afundăm în prostie, e frumos așa, nu vrem să ne stricăm imaginea.

E frumos să reduci la tăcere un om care povestea întâmplările de la locul de muncă. De ce să ascundem activitatea pe care o desfășoară un polițist? De ce să îi protejăm pe cei care încalcă legea? Oare nu asta e realitatea românească? Nu ăștia sunt șoferii beți care circulă pe străzile României și care fac victime? (Pentru cei care nu știu, polițistul a povestit și un „episod” de la o intervenție în cadrul unui accident provocat de către un șofer beat.)

 

Mulțumim, Miliția! Ne-ai demonstrat încă o dată lipsa ta de inadaptare cu vremurile pe care le trăim. Ne-ați arătat, deși nu era nevoie, știam deja, că nu sunteți decât o instituție veche, expirată și împuțită, care ține la imaginea ei proastă. Good job!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *