Noutăţi aduse de S.A. de la Frankfurt

Salonul Auto de la Frankfurt se apropie, iar unii producători şi-au prezentat măcar un teaser al automobilului ce îl vor lansa. Dacă nu au fost prezentate teasere, au fost prezentate chiar imagini şi informaţii despre viitoarele modele.

Acum, au mai apărut o serie de producători  ce îşi fac cunoscută prezenţa în cadrul salonului auto.

 

Primele imagini cu noul Porsche 911 au fost publicate pe internet, observându-se modificări ale designului şi aşteptându-se noi motorizări.

Un alt producător ce va fi prezent la Frankfurt este Smart ce şi-a anunţat prezenţa prin lansarea noii generaţii Smart ForTwo electrice. Noutatea absolută adusă de acest model este numărul de unităţi produse ce a fost mărit cam de cinci ori faţă de actuala generaţie, care însumează în jur de 2000 de unităţi.

Opel se prezintă la Frankfurt cu mai multe automobile, printre care se numără Astra GTC, Zafira Tourer şi Ampera. Pe lângă acestea se mai numără şi alte modele, care doresc să fie o surpriză din partea producătorului.

Noul Opel Astra GTC vine cu o gardă la sol ajustată, cu un nou sistem de suspensie, dar şi cu o nouă serie de motorizări pe benzină şi motorină.

Noul Ampera vine echipat cu un motor electric ce dezvoltă 150 de cai putere, propulsat de baterii litiu-ion ce oferă o autonomie între 40 şi 80 de kilometri, în funcţie de stilul de conducere al şoferului şi de tipul drumului.

Opel Zafira Tourer resuscitează normele stabilite de monovolume, aducând noi tehnologii de pe Insignia.


Opel Astra GTC

Opel Ampera

Opel Zafira Tourer

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *