Nissan Leaf Nismo RC

În cadrul Salonului de la New York compania Nissan a prezentat un nou concept al maşinii Leaf, concept care este dedicat circuitelor de curse.

Nissan Leaf, cunoscutul automobil propulsat de un motor electric este foarte cunoscut deoarece anul trecut acesta şi-a adjudecat titlul de Maşina Anului în Europa. Versiunea Nismo RC are un scop experimental, adică maşina a fost concepută doar pentru a îi fi testate abilităţile pe circuit, poate ca în viitor să se lanseze o versiune dedicată unei curse care să fie dezvoltată pe această platformă.

Conceptul de curse este propulsat de un motor electric care poate propulsa maşina până la o viteză maximă de 150 de kilometri pe oră, acceleraţia de la 0 la 100 de kilometri pe oră făcându-se în 6,8 secunde.

Pentru a întări argumentul că maşina este doar un experiment vine autonomia maşinii în regim de circuit care este de numai 20 de minute.

După cum se poate vedea exteriorul maşinii este foarte diferit faţă de modelul de serie Leaf, acest concept beneficiind de elemente care facorizeată maşina în timpul curselor. Tracţiunea maşinii acum este pe puntea spate, geamurile maşinii sunt fixe şi acum maşina este dotată şi cu eleron ajustabil.

Sursa: Automod.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *