Istoria nu iartă pe nimeni

Au trecut aproape 26 de ani de la revoluție, de atunci s-au întâmplat multe cu România, iar printre aceste evenimente (majoritatea negative), s-au numărat și mineriadele. Justiția a încercat să caute niște vinovați și să îi condamne, dar fără prea mult succes. Au fost perioade în care au fost în atenția presei persoane care au fost implicate în mineriade, justiția a încercat să dovedească vinovăția acestora, dar, în fine, nu s-a concretizat nimic.

Acum, atenția revine asupra Dosarului Mineriada și au apărut și noi inculpați, Ion Iliescu și Virgil Măgureanu fiind acuzați de infracțiuni împotriva umanității. Se pare că istoria nu iartă pe nimeni și nici după atâția ani nu s-au uitat aceste evenimente.

E târziu, s-au uitat multe, dar se pare că nu complet. Urmează oare să aflăm noi informații de la acești doi lideri ai evenimentelor sângeroase? Constrânși de amenințarea cu închisoarea s-ar putea să furnizeze lucruri neștiute până acum. Sunt doar presupuneri, iar șansele ca acestea să nu se îndeplinească sunt foarte mari. Sub același văl al tăcerii s-ar putea să pledeze ca vinovați în fața instanței și să își asume pedepsele cu închisoarea fără alte comentarii.

 

Așa cum spuneam și într-un alt articol, să fie acestea niște semne ale evoluției societății românești? Oare am ajuns în momentul în care justiția din România își îndeplinește funcția cu succes?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *