Imigrația, nimic nou

Acum câteva zile scriam despre valul de imigranți care evadează Europa și despre părerile românilor despre imigranții veniți din diversele părți ale lumii. Situația imigranților este privită de către liderii diverselor țări europene precum una de dată nouă, chiar una dintre problemele nou apărute în acest secol. O prostie mai mare decât atât nu ar fi putut spune vreodată.

Mișcări de populații au existat dintotdeauna și vor exista, să nu trecem mai departe de cele câteva milioane de români care s-au îndreptat către diverse țări Uniunea Europeană după căderea comunismului, în căutarea tărâmului făgăduinței. Întorcându-ne în timp, marile migrații de populații au dat naștere unor imperii și au reușit să distrugă imperii. S-au născut popoare în urma migrațiilor, în fine, și noi, românii, oricât ne-am susține puritatea originilor, trebuie să fim realiști și să recunoaștem influențele pe care migratorii le-au avut asupra noastră.

 

Marile imperii ale lumi au decăzut în urma unor atacuri ale migratorilor, de ce nu s-ar repeta istoria și de această dată? E normal ca orice om să își caute un trai mai bun, iar uneori singura soluție pe care o are la dispoziție este să migreze într-o altă țară. Românii noștri așa au făcut, majoritatea lor legal, dar de această dată disperarea oamenilor a atins paroxismul și sunt în stare să calce orice norme pentru a scăpa de traiul lor mizerabil.

 

Soluții s-au tot căutat de-a lungul vremii. De această dată s-ar putea să vedem măsuri extreme, iar printre acestea se numără și construire unor ziduri imense la granițele Europei. Zidul Chinezesc cum a apărut, ăăă? Nu cumva la fel? Pe de altă parte, dacă ar fi să analizăm această măsură și dintr-un alt unghi, putem trage niște concluzii și despre cultura europenilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *