Despre cum un ziar își poate distruge imaginea

Astăzi am văzut un interviu ce părea interesant la prima vedere, un reputat chirurg român ce a emigrat, totul părea că merită atenție și s-ar putea să extrag niște informații din experiența de viață a acelui om prin intermediul acelui interviu.

M-am apucat să îl citesc. O introducere destul de frumoasă, dar fără prea multe detalii despre omul intervievat, s-a rezolvat totul cu o simplă căutare pe Google, să zicem că nu toată lumea dorește la fel de multe detalii precum mine. Am trecut peste asta.

Continui să citesc, dau de câteva typouri, am trecut cu vederea unul, l-am trecut cu vederea pe cel de-al doilea, dar când l-am întâlnit pe al treilea mi-am cam ieșit din fire. Colac peste pupăză… mai jos era o înregistrare video a conversației, am dat să o deschid, dar am avut o surpriză, calitatea acesteia era… groznică, nu numai că era filmată cu telefonul, dar cel care a filmat ar putea fi suspectat de Parkinson.

Mi-am zis că oamenii nu au fost foarte inspirați când au atașat acea filmare articolului, poate au dorit să o folosească doar pentru a înregistra limbajul nonverbal al domnului intervievat și nu au avut nevoie de o calitate foarte ridicată, cert este că au făcut o mare greșeală în momentul în care au atașat acea filmare articolului. S-o trecem și pe asta cu vederea, mi-am zis.

Au mai urmat câteva typouri și vreo 2 dezacorduri.

Nu am mai suportat, „X”-ul mi-a fost prieten și mi-a rezolvat problema. Nu am mai putut să citesc, sincer vă spun.

 

Este dezamăgitor să ai șansa de a intervieva un om atât de important, dar să o dai în bară într-un asemenea hal. Așa este când ești plătit prost și nu pui preț pe ceea ce faci. Dacă aș fi făcut parte dintr-o suprastructură decizională l-aș fi concediat pe cel care a scris articolul, fără drept de apel. Așa ceva nu admite scuze, nu te poți disculpa de așa ceva, oricât ai încerca.  La mijloc se află numele unui ziar cu tradiție, munca de mulți ani a armate întregi de oameni și bucuria a milioane de oameni care au citit acest ziar cu încântare. Nu cred că este neapărat vina redactorului, e vina omului sau departamentului care l-a angajat, care l-a adus acolo, pe ce criterii s-a făcut trierea angajaților? Cum s-a ajuns în această situație?

Scuza jurnaliștilor freelanceri, colaboratori neperamanenți, nu există! Acel material se presupne că a trecut printr-un mic proces înainte de a fi făcut disponibil cititorilor.

 

 

Cu o mică precizare, dragilor: prefer să nu dau nume de persoane sau de instituții. Dacă doriți detalii le puteți găsi printr-o simplă căutare, nu trebuie nimic mai mult. Consider asta un lucru de bun simț, de respect pe care îl am atât asupra publicației, dar și asupra chirurgului intervievat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *