Educăm…

Se discută în ultima vreme din ce în ce mai mult despre educație, profesorii sunt criticați, modul de organizare a sistemului este distrus din două cuvinte și calificat drept ineficient. Luăm la înjurat profesori, miniștri, oameni ai sistemului. Îi catalogăm inepți și incompetenți, dar uităm ceva: nu facem altceva decât să distrugem, dar fără a propune vreo soluție sau fără a da vreun sfat.

Știm doar că ai noștri copii sunt educați de un sistem defect, iar în jurul acestei idei gravităm și suntem în stare să scriem romane întregi despre cât de prost este sistemul, despre cât de incompetenți sunt cei care-l compun și cât  de mult rău face acest sistem persoanelor pe care le educă.

Printre toate aceste critici și înjurături, ne lăsăm pierduți și uităm ceea ce înseamnă de fapt sistemul educațioal, care este fundamentul acestuia. Totul pornește de la bani, să zicem, nu avem bani să dotăm școlile, nu avem bani să specializăm niște profesori și să îi plătim pe măsura eforturilor, de aici decurg problemele, spunem noi. Poate da, acestea sunt unele dintre cauzele care au dus la pervertirea sistemului (dacă pornim cumva de la raționamentul că acesta a fost vreodată performant și a reușit să educe niște generații într-un mod, să zicem, curat).

Așa cum ziceam, ne pierdem, uităm că totul pornește din interesul nostru pentru educație, pentru a crea niște valori și pentur a reproduce o anumită cultură a societății. Degeaba așteptăm schimbarea din partea sistemului, încercăm să adoptăm niște modele din afară, dar le adaptăm, le „românizâm”. Promovăm o anumită cultură, adaptăm sistemul în funcție de aceasta. Să nu uităm că suntem caracterizați de rigiditate și nu acceptăm schimbări de niciun fel, refuzăm să acceptăm și ne supărăm când suntem considerați de către alte popoare drept tradiționaliști și, adeseori, înapoiați.

În joc intră mentalitatea, aceeași cultură despre care am pomenit mai sus, din ea societatea își trage seva și își construiește instituțiile, s-ar spune că în funcție de nevoi, dar uneori și în funcție de capacități, de „dotările” lăsate de către natură.

Atât timp cât în al doilea deceniu al secolului 21, jumătate din populația României încă locuiește la sate, iar procentul de români care au studii universitare se apropie de 9%, nu ar trebui să ne întrebăm de ce suntem o nație de cretini.

Avem pretenții de oameni care sunt consumatori de înalta cultură, dar uităm să ne numărăm analfabeții și pe vorbitorii unei limbi române agramate.

Ne dorim un președinte ideal și o democrație cât mai curată, dar trecem cu vederea faptul că în România încă mai sunt adepți ai ideologiei comuniste și divinizează „epoca Ceaușescu”, chiar afirmă fără niciun fel de problemă că ar dori întoarcerea aceasta, iar motivele invocate sunt în special de natură economică.

Am pornit de la educație și am ajuns… departe. Ar mai fi multe de spus, dar deja intrăm în zona speculațiilor și a aberațiilor. Cert este că schimbarea sistemului educațional trebuie începută cu o reformă a atitudinilor, a modului de gândire. După câte observăm, aceasta întârzie să apară, am tot așteptat-o, dar nu va fi posibilă decât în momentul în care generația care a trăit în comunism este înlocuită din punct de vedere biologic de către generațiile mai tinere. Există riscuri și în cadrul noilor generații, sunt la modă mișcările extremiste, se promovează tot ceea ce este neobișnuit, există tot felul de tendințe către anarhism, dar acestea nu echivalează nici pe departe ideile învechite și închistate ale generațiilor educate în comunism.

Poate e un punct de vedere cam hazardat, dar trebuie să avem o vedere de ansamblu, să ne gândim la mai multe aspecte înainte de a reclama reformarea sistemului.

Criticăm, dar uităm să oferim soluții, demolăm, dar uităm să punem altceva în loc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *