După Brexit urmează Frexit

Începutul acestui an a debutat cu o serie de dezbateri și polemici legate de încercarea Marea Britanii de a părăsi Uniunea Europeană, s-a discutat, s-a făcut un congres pe această temă, s-au discutat revendicările englezilor și urmează să se desfășoare un referendum pentru a fi consultați cetățenii engleză în legătură cu traseul pe care doresc să-l urmeze țara lor în relația cu UE.

Înainte de Brexit a fost Grexit-ul, multă vreme s-a vorbit de excluderea Greciei din Uniunea Europeană pentru a stabiliza spațiul comunitar european. După îndelungi și deloc liniștite dezbateri s-a decis rămânerea în UE și a Greciei.

Acum a venit rândul Frexitului, în Franța au început discuții aprinse despre ieșirea Franței din Uniunea Europeană. RFI relatează într-un articol, citând o cercetare realizată în mai multe state, printre care și în Franța, că 53% dintre francezi cer organizarea unui referendum în care să se decidă soarta Frexit-ului.

Îngrijorările asupra situației legate de Frexit pune sub semnul atenției cota partidelor extremiste din Franța, care pot profita de contextul din ultimii ani din Franța pentru a câștiga mai mulți adepți. În urma atentatelor teroriste și cu tot mai pregnanta problemă a imigranților, partidele extremiste au început să câștige tot mai mult teren, în special cele de dreapta care insistă asupra identității naționale.

 

În acest moment cifrele arată că 45% dintre francezi ar opta pentru rămânerea în Uniunea Europeană, în timp ce doar 33% ar vota pentru ieșire. Totuși, un procent important este cel al indecișilor, aceștia ridicându-se la 22%. Cifrele între pro și anti UE sunt destul de strânse, indecișii având un cuvânt important de spus în cazul realizării unui referendum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *