Aduc din nou în discuție sistemul de învățământ românesc, am mai scris de multe ori despre acest subiect, dar revin asupra acestui subiect pentru a nu uita de el, în fine, de școală depinde viitorul țării și viitorul generațiilor care ne vin din urmă.
Nu știu dacă mai are rost să îmi repet părerea legată de faptul că țara ne vrea proști, iar principala armă a sistemului este educația, o educație precară e suficientă pentru a produce niște mici roboței care pot fi ușor jucați din strună la momentul potrivit.
Nu ține neapărat de vreo teorie a conspirației, de vreo paranoia generalizată, de vreo încercare a vreunui om prost de a exterioriza vina și de a o atribui unei surse externe doar pentru că nu e în stare să și-o asume. Atunci când educația e văzută doar ca un mijloc de înregimentare, de învățare a unor informații imposibil de legat între ele.
Poate cel mai simplu ar fi să explicăm practic. O zi de luni, un elev de clasa a noua, să zicem. Luăm orarul la rând, prima oră: limba română. A doua oră: educație fizică. A treia oră: matematică. A patra oră: chimie. A cincea: dirigenție. A șasea: logică. Fiecare oră de curs are 50 de minute, iar pauzele sunt de 10 minute. Creierele elevilor trebuie să funcționeze timp de 50 de minute setate pe o anumită materie, apoi să se schimbe pe o alta. Bineînțeles, nici gând de vreo încercare de a stabili vreo legătură între aceste materii, mai ales la nivel de conținut, spre exemplu, o încercare a explica utilizarea unor modele matematice în alte științe, precum fizica sau chimia.
Apoi, pe lângă această problemă este și cea legată de modul în care școala creează stima de sine a elevilor și o menține la un anumit nivel, iar aici e vorba în special de modul în care se comportă profesorii cu elevii și cum le evaluează reușitele. Astfel, majoritatea elevilor ieșiti de pe băncile școlii românești sunt plafonați și nu știu să se aprecieze la adevărata lor valoare. Asta pentru că profesorii țin cont de familiile din care provin, de cadourile pe care le primesc de la părinți, de cotizațiile părinților la fondurile clasei și așa mai departe.
Cam aceasta e școala românească, iar produsele ei suntem noi. Puțini sunt cei care reușesc să se debaraseze în totalitate de această gândire și învață să meargă pe picioarele lor.
